Primul om care s-a clonat singur

Cercetătorul Samuel Wood este primul om care s-a clonat singur… Până să vă ambalaţi trebuie să vă spun că experimentul nu a fost dus până la capăt dar a provocat o furtună de proteste din partea celor cu principii etice şi religioase.

Ideea acestui experiment a fost producerea în viitor de celule stem, acele celule care se pot divide în oricare tip de celulă umană din cele 220 existente.

Samuel Wood a luat un ovul nefecundat donat de o tânără şi a înlocuit materialul genetic (nucleul) din acest ovul cu DNA-ul de la doi bărbaţi. Apoi, prin stimulare electrică celulele stem au început să apară şi au fost recoltate când embrionul era de mărimea unui cap de bold.

clonare celule stem

Celulele stem astfel obţinute se pot folosi pentru a înlocui celulele afectate din boli de la Alzheimer la diabet.

Prin acest experiment s-a demonstrat încă o dată că tehnologia permite să ne fabricăm piese de schimb, dar cât de etic este să distrugem pentru acest lucru embrioni? Evident că sunt argumente de ambele tabere. Se distrug mii de embrioni zilnic prin avorturi, embrioni care sunt într-un stadiu mult mai avansat decât cei care sunt produşi pentru recoltarea de celule stem. Dar acei embrioni “realizaţi” pe care naturală sunt accidentali, însă embrionul clonat este realizat cu scopul de-l distruge.

Este etic să creem şi apoi să distrugem un mugur de viaţă pentru a prelungi o altă viaţă?

Evident că cei bogaţi vor avea acces la această tehnologie indiferent de moralitate sau lege. Unde sunt bani nu mai se pun probleme de moralitate…

Author: PCNews Team

Share This Post On

Comments

  1. doresc sa fac un schimb de linkuri in blogroll cu tine postez zilnic si incerc sa devin si eu un blogger adevarat ! multumesc daca doresti te astept sa postezi la mine cum sa te trec daca e trece-ma Motociclistul !