Noi oferte de la Orange

Prevederile Uniunii Europene forțează operatorii de telefonie mobilă să facă reduceri pentru apelurile în roaming. Obișnuiți să facă bani frumoși taxând la prețuri incredibil de mari convorbirile internaționale, operatorii de telefonie maschează sub forma unor reduceri respectarea acestor prevederi. Cu opţiunea Permis de Vacanţă, abonaţii Orange care călătoresc în roaming primesc 15 minute pentru convorbiri, 10 mesaje scrise şi 1 MB pentru internet mobil cu 5,21 euro (TVA inclus), pentru Uniunea Europeană, Elveţia şi Moldova. Tarifele standard pentru convorbirile în roaming, în cadrul Uniunii Europene, scad până la 0,39 euro/minut (fără TVA) pentru apelurile efectuate şi 0,15 euro/minut (fără TVA) pentru apelurile primite.

Noi oferte de la Orange

Tot de la 1 iulie, Orange activează automat serviciul Data Traffic Control pentru toţi clienţii săi, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene. Măsura este binevenită pentru cei care nu realizează cât de mari pot fi tarifele pentru tansferul de date. Operatorii de internet mobil vor fi obligații să informeze clientul la atingerea unui prag de consum de 12 MB.

Author: cristi

Share This Post On