Shuttle XS35

Shuttle oferă pe piața de retail noul nettop XS35, un echipament simplu și compact cu o grosime de numai 1.5 inci. Personal, nu sunt fanul calculatoarelor de acest gen, singura lor utilizare pe care o găsesc viabilă ar fi posibilitatea de a menține în permanență un nettop online, pe care să-l accesez de la distanță, sau să-l folosesc pentru a descărca conținut multimedia de pe internet.

Nettop-urile au avantajul unui consum redus de energie însă au mari carențe în termeni de performanță. XS35 poate fi disponibil într-o multitudine de configurații cu procesor Intel Atom D510 dual-core setat să funcționeze la frecvența de 1.66GHz, 2GB memorie RAM, hard disk de 500GB. Versiunile superioare înglobează și tehnologia NVIDIA ION care permite rularea fluentă a filmelor la rezoluția 1080p. Shuttle XS35 se va comercializa la prețuri începând cu 240 de dolari.
Shuttle XS35

Author: cristi

Share This Post On