Foxconn va avea 1.3 milioane de angajați

Mediul corporatist capătă cu totul alte dimensiuni în cea mai populată țară a lumii. În 2011 Foxconn va avea 1.3 milioane de angajați, majoritatea chinezi, compania dorind să angajeze nu mai puțin de 400.000 de persoane pentru a atinge aceste cifre. Salariul unui angajat chinez pleacă de la nivelul de 130 de dolari însă pentru acești bani muncitorul trebuie să suporte un regim de semi-lagăr unde va munci frecvent peste program. Anul acesta s-au sinucis 13 angajați ai companiei Foxconn care nu au mai îndurat condițiile grele de lucru. iPad apple carti

Fabricile Foxconn pot fi considerate adevărate orașe în incinta acestora găsindu-se cantine, dormitoare, cabinete medicale, stații de popieri, etc. Foxconn produce echipamente pentru firme americane cum ar fi Apple, Dell sau HP, acestea fiind des criticate că pun presiune asupra ritmului de lucru și a prețului de producție. De altfel nu-i niciun secret că în spatele campaniilor sforăitoare de marketing se află un sistem bolnav în care angajatul chinez are rolul de sclav modern.
Clipul de mai jos prezintă o manifestare a angajaților chinezi în care își exprimă susținerea față de companiei:

Author: cristi

Share This Post On