ASUS a lansat placa de bază ROG Maximus IV Extreme

ASUS a lansat astăzi Maximus IV Extreme, cea mai nouă placă de bază Republic of Gamers bazată pe chipset-ul Intel P67.

Maximus IV Extreme duce mai departe tradiția ASUS ROG privind versatilitatea și performanțele extreme. Platforma este livrată cu o gamă largă de aplicații care le conferă utilizatorilor abilitatea de a supratacta sistemul la maximum într-un mod rapid și eficient.

Tehnologia ASUS ROG Connect a fost îmbunătățită cu GPU TweakIt. Grație acesteia, utilizatorii au o nouă alternativă la modificarea din BIOS a setărilor pentru procesor și placa video. Ei pot stabili acești parametri prin intermediul unui alt PC conectat pe un port USB dedicat.

Dacă lucrurile nu merg cum ar trebui, setările BIOS-ului vor putea fi restaurate prin USB BIOS Flashback sau depanate cu ajutorul lui RC Poster și al LED-urilor amplasate pe placa de bază. Printre aplicațiile incluse se numără și ROG EFI BIOS, care permite accesul la setările din BIOS cu ușurința navigării prin sistemul de operare. Interfața arată toate plăcile grafice și modulele de memorie detectate, iar setările BIOS pot fi salvate pe un drive USB prin apăsarea tastei F12.

Facilitatea ROG iDirect permite supratactarea sistemului prin intermediul unui iPhone sau iPad, iar RC Bluetooth este destinat altor telefoane inteligente.
Îmbogățită cu cele mai recente tehnologii, incluzând aici noile chipset-uri Intel P67, sloturile dual-channel pentru memorii DDR3 2400 MHz (O.C.), două porturi de rețea Intel Ethernet Gigabit, zece porturi USB 3.0 și patru porturi SATA 6Gb/s, Maximus IV Extreme este pregătită să încânte orice utilizator avansat.

Author: cristi

Share This Post On

Comments

  1. Matei says:

    Buna ziua. Dati-mi add la ID-ul meu: matei_popmusic .
    Stiti cumva cat costa?

  2. Adrian says:

    Intradevar o placa de baza performanta merita pretul.. Recomand cu incredere