Panasonic LUMIX TZ20 cu modul GPS

Panasonic a lansat o nouă cameră foto din seria Lumix ce integrează un modul GPS pentru marcarea fotografiilor și un zoom optic de 16x. Senzorul optic de 14.1 megapixeli de ultimă generaţie şi procesorul de imagine Venus Engine FHD sunt capabile să înregistreze imagini full-HD de 1920x 1080, iar tehnologia Intelligent Resolution optimizează procesarea imaginilor pe părţi astfel încât să confere acestora claritate şi detaliile cât mai fine. DMC-TZ20 vine cu funcţie GPS (Global Positioning System) încorporată, iar numărul punctelor de interes disponibile este de peste 1.000.000, viteza de căutare fiind accelerată faţă de modelul anterior.
Camera este echipată şi cu un ecran LCD touchscreen, cu diagonala de 3 inci şi rezoluţie de 460.000 puncte, ce permite operarea prin control tactil a funcţiillor Touch AF, Touch Zoom sau Touch Shutter în timpul înregistrării, dar şi a altor funcţii de redare.

Author: cristi

Share This Post On