IMAX – intrare libera

Samsung Electronics România se alătură evenimentului Noaptea Albă a Muzeelor din noaptea de 14 spre 15 mai, deschizând către public porțile Samsung IMAX din cadrul Cinema City Cotroceni – prima sală de cinema de acest gen din România – printr-o experiență 3D educativă și fascinantă în același timp.

Noapte alba la SAMSUNG IMAX

Vizitatorii vor putea viziona, în mod gratuit, între orele 22:00 și 03:00, documentarul „Stația Spațială”, un film 3D ce prezintă povestea Stației Spațiale Internaționale.
Documentarul „Stația Spațială”, primul film 3D despre spațiul cosmic, a fost realizat în parteneriat cu NASA și narează istoria Stației Spațiale Internaționale, de la nașterea acesteia, la dificultățile cu care s-au confruntat cei 44 de astronauți în timpul vizitelor pe teritoriu extraterestru. Tehnologia de ultimă oră transformă această experiență de vizionare deosebit de educativă într-una în egală măsură palpitantă; realismul incredibil al tehnologiei IMAX recreează detalii inedite, precum iluzia trăirii unei lansări de rachetă spațială de la doar câțiva metri.
„Inovarea continuă căreia Samsung i s-a dedica

t de-a lungul anilor nu este doar un simplu mijloc de divertisment, ci poate contribui la experiențe mult mai interactive și mai complete de educare,” a declarat Mihaela Stănoiu, director de marketing al Samsung Electronics România. „De aceea, Samsung a ales să se alăture Nopții Albe a Muzeelor oferind publicului posibilitatea de a viziona un veritabil muzeu virtual, acela al Stației Spațiale Internaționale, adus la viață prin intermediul tehnologiei IMAX.”
În dimineața de 15 mai, la ora 10:00, sunt așteptați la vizionarea aceluiași film copiii din cadrul programului SOS Satele Copiilor. Pe lângă experiența documentarului, copiilor li se va vorbi despre aspecte ce țin de știința spațiului cosmic, detalii inedite despre planeta noastră sau despre sistemul solar. De asemenea ei vor face un tur al salii de proiectie si li se va explica modul de funtionare al aparaturii si tehnologiile folosite pentru filmele 3D care ruleaza in Samsung IMAX.
Samsung nu se află la prima acțiune destinată ajutorării copiilor defavorizați. Încercările de a face viața acestora cât mai plăcută se află în permanență pe agenda Samsung, fiind integrate în cadrul platformelor de CSR locale și globale ale companiei, adresate în special tinerilor.
„Pentru copii, asigurarea accesului la educație este la fel de importantă ca cea a unor bune condiții de dezvoltare fizică și psihologică,” a adăugat Mihaela Stănoiu. „De aceea, Samsung s-a implicat activ în sprijinirea copiilor defavorizați, incluși în programul SOS Satele Copiilor. Anul trecut, Samsung l-a invitat pe Cristian Chivu să ia parte într-o acțiune educațională destinată acestora ce avea ca tema centrala promovarea unui comportament eco, protejarea planetei si beneficiile reducerii consumului de energie electrica pentru mediul inconjurator. Ne amintim cu mare drag bucuria din ochii micuților atunci când Cristi le vorbea despre comportamentul ecologic și le explica noțiuni-cheie precum reciclare, energie, poluare și protejarea mediului înconjurător.”

Author: PCNews Team

Share This Post On