100 de ani de IBM

Una dintre cele mai mari companii din domeniul IT împlinește astăzi 100 de ani de la înființare. Pentru a marca această aniversare, compania a lansat astăzi o carte, „Îmbunătăţirea modului de funcţionare a lumii: Strategiile ce au modelat un secol şi o companie”, a lansat un nou film „Wild Ducks” şi a marcat această aniversare prin semnalizarea începerii sesiunii de tranzacţionare la Bursa de Valori din New York. De numele IBM se leagă multe inovații dar și primele calculatoare personale.

IBM a continuat să investească în „pariuri majore” precum noi modele de calcul, sistemul mainframe System/360, inventarea codului de bare, inventarea calculatorului personal IBM ce a lansat revoluţia PC, şi dezvoltarea recentă a sistemului Watson, calculatorul ce a câştigat concursul de cultura generală Jeopardy.

„Aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea corporaţiei noastre ne emoţionează şi ne simţim mândri că facem parte din cea mai inovativă companie din lume. Istoria IBM oferă tuturor oamenilor motive de speranţă în viitor. În ciuda multitudinii de provocări cu care ne confruntăm, cred că oamenii, comunităţile, companiile şi ţările vizionare pot construi o planetă mai inteligentă, mai sigură şi mai durabilă”, a declarat Bogdan Balaci, Director General al IBM România.
Server IBM

Author: cristi

Share This Post On