COSMOTE move ruleaza Android

Cosmote aduce în oferta sa un nou telefon Android la un preț accesibil. COSMOTE move este un terminal cu ecran TFT capacitiv de 2.8 inci, ce foloseste sistemul de operare Android Froyo şi oferă conectivitate EDGE şi HDSPA, permiţând o viteză de descărcare de până la 7.2 Mbps. Conectivitatea este completată de Wi-Fi şi Bluetooth. COSMOTE move va fi disponibil în două versiuni de culoare, alb sau negru, iar ecranul capacitiv are o rezoluţie de 320×240 pixeli şi 262.000 culori. Mai mult, telefonul vine cu senzor de lumină inclus, accelerometru, GPS și compas digital.
Preţul terminalului începe de la 1 RON împreună cu abonamentul COSMOTE Enjoy pe o durată de 24 de luni, care oferă lunar 150 de minute naţionale, 700 de minute şi 700 de SMS-uri în reţea şi 500MB trafic de date, pentru 17,1 euro pe lună, TVA inclus. COSMOTE move este, de asemenea, disponibil şi la preţul de 499 RON (TVA inclus), fără abonament.
COSMOTE move

Author: cristi

Share This Post On