Afacerile banoase se fac cu statul

O știre pe care ne-a atras atenția și pe lângă care nu puteam să trecem ne arată modul în care se pot cheltui banii noștri și ai nimănui tot odată. Fără a critica aptitudinile angajaților din administrația publică încercăm să ne imaginăm unde se vor duce 5.307.200 RON adică 1.26 milioane de euro destinați pregătirii personalului. Răspunsul e destul de simplu. Banii se vor duce către anumite firme cu “aptitudini” ce vor organiza cursuri virtuale pentru angajați.

MCSI precizează că, la finalul proiectului, 80% din sesiunile de training oferite ca module în cadrul platformei e-learning vor fi susţinute în mediul virtual.
Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor, a semnat sâmbătă, 13 august 2011, la Piatra Neamţ, un contract de finanţare din bani europeni pentru proiectul „Platforma de instruire continuă pentru angajaţii Primăriei municipiului Piatra Neamţ“.

Valoarea totală a proiectului este de 5.307.200 RON, din care suma de 4.194.400 RON reprezintă asistenţa nerambursabilă.

Author: cristi

Share This Post On

Comments

  1. ENescu says:

    Sau cum se pot fura bani, pe cale legala si cu acte. Ce paradox, omg.Si da ,sunt invidios ca altii fura pe rupte (da’ stiu, trebuie sa te nasti facut pentru asa ceva).

  2. Vasile says:

    Primaria are 100 de angajati iar costul pe angajat cu acest curs e de 12000 euro. Cu 12000 de euro poti plati o facultate, poti face meditatii cu un profesor de la o universitate prestigioasa, platindu-i inclusiv avionul. Cel care face aceste cursuri are relatii puternice in politica altfel nu ar fi prins un contract de asta.