Piata IT trece pe plus

Piata IT a iesit din recesiune mult mai puternic decât restul economiei, drept urmare, întregul sector a crescut cu 27.5% faţă de acelaşi trimestru al lui 2010, în termeni de valoare. Piața de bunuri de folosință îndelungată a continuat să evolueze in ritmul primului trimestru, înregistrând o creștere de două cifre față de anul trecut. În T2 2011 piața a crescut cu 12.4% comparativ cu același trimestru al anului trecut, în timp ce creșterea pentru primul semestru a fost de 11.6%.
Electrocasnicele mici și sectorul foto au avut de asemenea creșteri de două cifre, respectiv 17.8% și 17.7%. Sectoarele telecom, electronicele de larg consum precum și electrocasnicele mari au crescut într-un ritm mai lent, de sub 10%. Piaţa echipamentelor de birou este singura rămasă în zona roșie, dar scăderea s-a diminuat la -3.6%.

Interesul constant al consumatorului român pentru produsele foto este reflectat printr-o creştere a vânzărilor de 17.7% comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent. Vânzările de camere foto digitale şi rame foto digitale au ajuns la 11 milioane de euro în T2 2011.

Înregistrând o valoare de 7 milioane de euro în al doilea trimestru al anului 2011, piaţa de imprimante şi multifuncţionale reuşeşte să atingă o valoare similară cu cea din aceeaşi perioadă a anul trecut, în scădere cu doar 3.6%.

Apetitul românilor pentru electronice de larg consum înseamnă revenirea la normalitate dar și o sursă sigură de venit pentru importatori.

asus ms lcd

Author: cristi

Share This Post On