Kaspersky Lab inregistreaza cresteri pe piata globala

Pentru Kaspersky Lab, indicatorii din prima jumătate a anului 2011 arată o tendinţă de creştere şi consolidare a poziţiei de pe piaţă. Conform NPD, compania este pe locul întâi pe piaţa antivirus B2C din SUA, cu o cotă de piaţă de 31.3% (ca valoare a vânzărilor, calculată în USD), conform cifrelor pentru primul trimestru al anului 2011. Ca vendor de soluţii de tip Total Security şi Security, Kaspersky Lab se află pe poziţiile 2, respectiv 3.

„Atât pieţele din Europa, cât şi cele din SUA prezintă o importanţă strategică pentru Kaspersky Lab, din punct de vedere al oportunităţilor de creştere şi al competiţiei”, spune Eugene Kaspersky (foto), Preşedinte şi CEO al Kaspersky Lab. „Creşterea cotei de piaţă a Kaspersky Lab pe aceste pieţe demonstrează că strategia noastră de business reflectă înţelegerea nevoilor pieţei şi o mai bună cunoaştere a tendinţelor în tehnologie. Suntem din ce în ce mai aproape de poziţia de lider global, care arată că ne aflăm pe drumul cel bun în atingerea locului întâi pe segmentul nostru de piaţă, în viitorul apropiat”.

Dintre primii patru cei mai importanţi producători de soluţii de securitate, Kaspersky Lab deţine cei mai buni indicatori de creştere în ţările europene şi continuă să-şi îmbunătăţească poziţia. Conform datelor GfK, în semestrul unu al anului 2011, Kaspersky Lab se află pe locul 2 pe segmentul B2C în Europa de Vest, fiind pe locul întâi în Germania şi Franţa. La categoria antivirus, compania a înregistrat rezultate foarte bune, fiind locul întâi, cu 46% din totalul pieţei de retail din Europa, în primele trei luni ale anului.

Author: cristi

Share This Post On