Proiector BenQ pentru acasă

BenQ își îmbogățește portofoliul de produse cu un nou proiector short-throw pentru acasă.
Cu noul proiector W710ST de la BenQ, imaginea poate atinge o diagonală de 63’’(1,6 m) de la o distanţă de proiecţie de numai 1 metru. BenQ W710ST se adaptează încăperilor de orice dimensiune, având o rezoluţie nativă HD de 720 p ce oferă o experienţă vizuală de calitate pentru cei care rulează jocuri video sau urmăresc programe TV HD.

Datorită sistemului de răcire, durata de funcţionare a lămpii ajunge la 6000 de ore în modul economic. Utilizat în medie 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână şi 50 de săptămâni pe an, lampa are o durată de utilizare de 4 ani, iar utilizat câte 6 ore în fiecare zi de week-end, timp de 52 de săptămâni anual în modul eco, lampa are o durată de viaţă de peste 9,6 ani.
BenQ W710ST este disponibil din luna octombrie prin distribuitorii BenQ din România, la un preţ de 3000 lei.
BenQ W710ST

Author: cristi

Share This Post On