Asus O!Play Mini (review)

Divertismentul din living a evolut foarte mult în ultimii ani, terenul fiind ocupat de televizoarele inteligente și de playerele capabile să redea o gamă largă de fișiere multimedia. Dacă televizoarele din noua generație acceptă instalarea de aplicații și chiar a browserelor web, modelele apărute cu câțiva ani în urmă erau destul de sărace în materie de facilități multimedia. Pentru acestea din urmă și nu numai, playerele multimedia ce acceptă o gamă largă de fișiere și medii de stocare pot fi soluția ideală pentru creșterea performanțelor cu un cost minim.

Asus O!Play Mini este un player multimedia compact capabil să redea filme FullHD, muzică și fotografii direct pe televizorul din living. Desing-ul minimalist dar în ton cu formele actuale îmbrățișate de industria IT și greutatea redusă simplifică foarte mult ecuația amplasării acestuia, singurele constrângeri fiind legate de cabluri.

Construcția exterioară și carcasa din plastic, foarte simplu construită nu trădează prezența puternicului procesor video din interior. Acest lucru se poate vedea doar în momentul în care, Asus O!Play Mini este pus la încercare. Rularea unui clip video Full HD se face fluid fără niciun semn de oboseală din partea hardware-ului specializat. De asemenea, derularea fotografiilor și întoarcerea și scalarea acestora nu pune niciun fel de problemă.

O!Play Mini prezintă în partea frontală un port USB 2.0 și un cititor de carduri 4 -in-1 ( SD/ MS/ xD/ MMC). Puțin mai spre dreapta se află senzorul pentru telecomanda în infraroșu. Partea din spate este rezervată conexiunilor cu ecranele de dimensiuni mari, utilizatorul având posibilitatea să opteze pentru o conexiune HDMI (recomandată) sau pentru video composite. Există, de asemene, o ieșire optică S/PDIF pentru sunet astfel încât claritatea coloanei sonore să nu se piardă.

Playerul poate decoda majoritatea formatelor video actuale cum ar fi: MPEG1, MPEG2, MPEG4, RM, RMVB, VC-1, H.264, DAT, MPG, VOB, ISO, IFO, M1V, M2V, M4V. Extensiile de fișiere citite sunt și ele diverse plecând de la cele mai vechi până la MKV-uri. Fiecare film poate fi însoțit de o subtitrare în format: SRT, SUB, SMI, SSA, ASS, IDX, TXT.

Meniul afișat pe ecran poate fi derulat cu ușurință pe ecranul televizorului, utilizatorul alegând dintre muzică, filme, fotografii, managerul de fișiere și setări. Mediile de stocare pot fi conectate prin intermediul cititorului de carduri, în cazul în care se dorește afișarea fotografiilor direct de pe cardul de memorie sau prin portul USB dacă utilizatorul conectează un stick sau un hard disk extern. Mediile de stocare trebuie să fie formatate cu unul dintre sistemele de fișiere FAT16/32, NTFS, HFS/HFS+ sau EXT3. De regulă cele mai multe hard disk-uri externe sau medii flash sunt formatate utilizându-se FAT16/32, sau NTFS.

Meniul este simplu și intuitiv, funcțiile fiind exact acolo unde utilizatorul se așteaptă, fără complicații inutile. O!Play Mini creează pictograme pentru fiecare fotografie iar pentru fișierele video există un preview care se dovedește util atunci când căutăm o secvență dintr-un film de vacanță. Clienții mai puțin familiarizați cu limba engleză nu trebuie să-și facă probleme, O!Play Mini dispune de un meniul în limba română care descrie succint fiecare funcție în parte.

Subtitrările pot fi ajustate modificându-se dimensiunea caracterelor, poziția traducerii, sincronizarea cu evenimentele filmului, tipul caracterelor sau culoarea acestora. Având suport pentru diverse tipuri de fișiere inclusiv pentru cele mai uzitate, această funcție este fără îndoială o necesitate pentru majoritatea dintre noi. Toate funcțiile sunt controlate din teelcomandă, Asus O!Play Mini neavând niciun comutator pe carcasă.

Specificaţii Asus O!Play Mini:

Formate video suportate: MPEG1, MPEG2, MPEG4, RM, RMVB, VC-1, H.264, DAT, MPG, VOB, ISO, IFO, M1V, M2V, M4V
Extensii de fişiere video citite: TRP, MP4, MOV, Xvid, AVI, ASF, WMV, MKV, RMVB 720p, RMVB 1080p, FLV, TS, MTS, M2TS
Formate audio suportate: MP3, WAV, AAC, OGG, FLAC, AIFF, Dolby Digital AC3, Dolby Digital Plus, DTS 2.0 +Digital out, Tag ID3
Imagini citite: JPEG, BMP, PNG, GIF, TIFF
Formate subtitrări recunoscute: SRT, SUB, SMI, SSA, ASS, IDX, TXT
Fişiere sistem: FAT16/32, NTFS, HFS/HFS+, EXT3
Ieşiri: Compoyite video, Composite Audio L/R, S/PDIF Out (Optical), HDMI 1.3
Intrări: alimentare, USB x1, S/PDIF x1,
Cititor de carduri 4 -in-1 ( SD/ MS/ xD/ MMC)
Accesorii: adaptor, telecomandă, cablu video composite, ghid de pornire rapidă, manual (CD)
Alimentare: 12 V, 2 A
Putere absorbită: 10W
Dimensiuni: 151.85 x 106.7 x 29.03 mm (WxDxH)
Greutate: 175 grame

În pachet veți găsi: adaptorul de alimentare, un cablu HDMI pentru conexiune la televizor, ghid de pornire rapidă, manual (pe CD) şi un cablu video composit.

Alimentarea playerului se face printr-un adaptor compact, consumul dispozitivului fiind foarte redus. O!Play Mini se alimentează la 12 volți existând posibilitatea de a fi montat în bordul unui automobil pentru a furniza conținut multimedia ecranelor montate de pasionații de tuning. În acest scenariu, telecomanda joacă un rol esențial permițând controlul echipamentului simplu și rapid fără alte butoane. Puterea maximă teoretică oferită de adaptor este de 24Wh (12V, 2Ah).
Asus O!Play Mini va fi disponibil pe piața din Romînia în următoarele săptămâni la un preț recomandat de 589 lei (TVA inclus)

Author: cristi

Share This Post On