Freescale Semiconductor România aduce împreună inginerii și studenții

Freescale Semiconductor România a organizat în data de 25 octombrie Ziua Porţilor Deschise, eveniment care a adus împreună studenţi ai universităţilor tehnice şi ingineri Freescale.
Ziua Porţilor Deschise este un eveniment cu tradiţie în Freescale Semiconductor România, scopul său fiind de a face cunoscute studenţilor tehnologia, mediul de lucru şi rezultatele inginerilor Freescale. La eveniment au participat studenţi din anii terminali şi Master la facultăţile de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi facultăţile de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti şi a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Printre cele mai importante competenţe pe care studenţii le pot dobândi pe durata derulării proiectului de diplomă sau în cadrul unui stagiu de internship se numără: programare C, C++, Java, limbaje de scripting (Python, Perl, TCL), familiarizarea cu arhitecturile procesoarelor de ultimă generaţie Freescale, cu componentele tool-ului CodeWarrior, contactul cu echipamente de testare specializate, dezvoltare de aplicaţii embedded.

Freescale Semiconductor

Author: cristi

Share This Post On