Cosmote se simte bine în România

COSMOTE România a anunțat rezultatele financiare pentru trimestrul 3 al acestui an. Grecilor le merge bine în România mai ales că în al treilea trimestru al anului financiar 2011, încheiat la 30 septembrie 2011, veniturile au fost de 120,6 milioane euro, în creştere cu 2,6% de la an la an.

Numărul total de clienţi ai COSMOTE România, inclusiv Zapp, a fost de 6,5 milioane la sfârşitul lunii septembrie 2011, dintre care 22,8% abonaţi. Extinderea constantă a segmentului business, precum şi performanţa foarte bună pe segmentul de servicii de date, au generat o creştere semnificativă a veniturilor. Numărul abonaţilor a crescut, de asemenea, în ciuda competiţiei acerbe pe acest segment. Ca urmare, veniturile din servicii au crescut cu aproximativ 7% în T3, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut. ARPU (venitul mediu pe utilizator), cu o valoare de 5,4 euro pentru T3 2011, a crescut cu 15% faţă de T3 2010.

Author: cristi

Share This Post On

Comments

  1. Bogdan says:

    AM 2 abonamente la Cosmote.
    Sunt multumit de el, semnal ok, net la viteza ok.

  2. nei says:

    Si eu am tot 2 abonamente la cosmote de peste 2 ani si nu imi pare rau. Semnalul este ok,doar ca netul ma mai dispera uneori.