Verbatim prezintă panouri OLED

Modulele OLED sunt folosite de specialiștii în design pentru a implementa cu ușurință sisteme de iluminare atractive. Panourile VELVE OLED (organic light-emitting diode), prezentate recent de Verbatim, oferă o multitudine de posibilități în construirea unui sistem de iluminat modern. Fiecare modul cuprinde un panou înrămat VELVE OLED, ajustabil în culoare, cu zona de emisie a luminii de 123mm x 123mm. Un modul electronic de control este montat pe spatele fiecărui panou. Întreaga plăcuță are 146.4mm lățime x 133.3mm lungime x 8.7mm grosime și cântărește 192 de grame.
Un modul OLED de acest fel consumă numai 2.6W și se alimentatează la 24V. Culorile emise sunt din spectrul RGB, au 1000 de candele pe metru pătrat și o temperatură a culorii de 3000K. Randamentul luminos este destul de ridicat, situându-se la 31 de lumeni pe Watt.
Panourile sunt fabricate de japonezii de la Mitsubishi Chemical Corporation (MCC).

Author: cristi

Share This Post On

Comments

  1. Mihai ioan says:

    sunt foarte bune ca spoturi decorative, ca sistem de iluminare totala sunt destul de prohibitive din cauza preturilor.