Antivirus pentru telefon cu dedicație

Kaspersky Lab a dezvoltat TAG Heuer Mobile Security (Powered by Kaspersky), o soluţie de securitate fiabilă şi uşor de utilizat, care oferă un nivel ridicat de protecţie a datelor stocate în telefon. Antivirusul este dedicat telefonului TAG Heuer Link, un model comandat de firma specializată în ceasuri, unei companii ce fabrică telefoane mobile.
Noul telefon TAG Heuer Link este un instrument de comunicare asamblat în Franţa şi echipat cu sistemul de operare Android, dezvoltat de Google.

TAG Heuer Mobile Security este primul nostru proiect în segmentul luxury şi dorim să dezvoltăm în continuare acest parteneriat”, a declarat Eugene Kaspersky, părintele Kaspersky Lab.

TAG Heuer Mobile Security (Powered by Kaspersky) oferă un nivel înalt de protecţie împotriva atacurilor din reţea, a malware-lui pentru platforme mobile şi spam-ului prin SMS. Pe lângă faptul că acordă utilizatorilor posibilitatea de a localiza telefonul în cazul în care a fost pierdut sau furat, utilizând funcţia GPS Find, software-ul oferă oportunitatea de a stoca toate fişierele digitale în dosare criptate şi de a bloca sau şterge de la distanţă toate fişierele din telefon.

TAG Heuer Link

Author: cristi

Share This Post On