Xerox Planet Optimum parțial reciclată

Reciclarea hârtiei este esențială în condițiile în care pădurea se taie într-un ritm amețitor. Xerox România lansează hârtia Planet Optimum, fabricată în proporţie de 30% din materiale reciclate şi la fel de albă ca o hârtie obişnuită. Planet Optimum este disponibilă în format A4 şi are o grosime de 80 g/mp. Hârtia este albită prin procedee ce nu conțin clorină (o substanţă toxică pentru mediu).

Cu Planet Optimum, companiile au la dispoziţie un nou instrument verde – hârtie reciclată Xerox, prin care vor avea beneficii similare folosirii hârtiei obişnuite şi, în acelaşi timp, au posibilitatea de a reduce impactul asupra mediului înconjurător”, spune Eduard Oancea, XSG Manager Xerox România.

Pe lângă Planet Optimum, Xerox are o gamă completă de hârtie reciclată pentru copiatoare: Recycled, Recycled+, hârtia colorată Recycled Symphony şi Colotech+ Recycled, hârtie reciclată, special creată pentru imprimarea digitală color. Totodată, la începutul anului acesta, a lansat Recycled Pure, produsă integral din materiale reciclabile.

 Xerox Planet Optimum

Author: cristi

Share This Post On