INSOFT a prins un contract în Ucraina

INSOFT Development & Consulting a semnat memorandumul de desfășurare a activităților comune cu Ministerul Educației, Tineretului și Sportului din Ucraina, ce prevede cooperarea în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicații.

Cele două organizații vor lucra împreună în cadrul proiectului Învată SMART cu learnIN, al cărui obiectiv este îmbunătațirea calității procesului de predare și învățare prin introducerea de tehnologii de comunicare interactive în educație.

Comisiile de specialitate ale Ministerului Educației, Tineretului și Sportului din Ucraina au evaluat propunerea companiei INSOFT, care a reunit toate elementele solicitate. Prin intermediul learnIN, elevii vor avea la dispoziție soluții didactice la standarde înalt calitative din punct de vedere tehnologic, acestea fiind completate de posibilitatea adaptării materiei la specificul fiecăruia dintre ei și la ritmul propriu de învățare. De asemenea, conținutul materialelor educaționale interactive va respecta curricula de predare specifică sistemului de învățământ din Ucraina.

INSOFT

Author: cristi

Share This Post On