Boeing colaborează cu Samsung pentru mai mult divertisment în timpul zborului

Boeing şi Samsung anunţă parteneriatul de cercetare şi dezvoltare tehnologică dintre cele două companii, cu scopul de a îmbunătăţi divertismentul şi comunicaţiile din timpul zborului, precum şi de a creşte productivitatea.

Pentru început, Boeing şi Samsung Electronics vor începe dezvoltarea de tehnologii avansate pentru display-uri şi reţele wireless, pentru a oferi pasagerilor mai multe opţiuni de divertisment şi comunicare cu cei de la sol, care să fie, totodată, mai uşoare şi mai economice. În plus, cele două companii vor explora oportunităţile de colaborare în ceea ce priveşte productivitatea angajaţilor şi mobilitatea întreprinderii, folosind dispozitivele actuale şi viitoare ale Samsung, dar şi soluţiile mobile de tip Hand-held şi alte produse IT.

„Comunicaţiile de la bordul aeronavelor şi reţelele wireless sunt elemente cheie pentru experienţa de zbor a pasagerilor, iar contactul echipajului de la bord cu cel de la sol este vital pentru eficienţa operaţională a liniilor aeriene pe timpul zborului,” a declarat Larry Schneider, Vicepreşedinte al Product Development în cadrul Boeing Commercial Airplanes. „Colaborarea dintre Boeing şi Samsung Electronics va explora oportunităţile oferite de tehnologiile inovatoare, cu scopul de a duce la un nou nivel dispozitivele folosite în domeniul aeronautic.”

Boeing Research & Technology, organizaţia de cercetări avansate din cadrul Boeing, va supraveghea colaborarea dintre cele două companii. Organizaţia se concentrează pe dezvoltarea de soluţii aeronautice şi pe îmbunătăţirea timpului de zbor, a costurilor, a calităţii şi performanţei sistemelor aviatice curente.

Boeing 787 Dreamliner

Boeing 787 Dreamliner

Author: cristi

Share This Post On