Youtube România va ajuta creatorii românii de conținut

YouTube anunță lansarea YouTube România, versiunea localizată a cunoscutei platforme video. Varianta autohtonă va afișa cele mai vizionate și mai populare videoclipuri locale și va constitui o platformă pentru creatorii românii de conținut, difuzori, agenții de publicitate și branduri.

YouTube România permite creatorilor locali de conținut video să fie mai ușor de descoperit, atât în ​​România cât și în întreaga lume. De asemenea, companiile locale vor avea de acum posibilitatea de a folosi YouTube ca un mediu de promovare pentru a ajunge la publicul lor. În plus, programul de parteneriat YouTube în România va oferi o cale pentru toți producătorii de conținut, mari și mici, de a face bani din clipuri video încărcate.

“Numeroși membri ai comunității globale YouTube deja vizionează conţinut românesc. Lansarea versiunii locale a YouTube va deschide noi oportunități pentru creatorii talentați din țară, aceștia vor putea fi descoperiți mai ușor, atât în România cât și de oriunde în lume. Astfel, utilizatorii vor avea acces mai ușor la conținut de calitate ”, spune Dan Bulucea, Country Manager Google România.

Mai mult, muzicienii și compozitorii români – reprezentați de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) – și YouTube au anunțat încheierea unui acord de licențiere care va permite artiștilor să obțină venituri din vizualizarea clipurilor lor pe YouTube.

“Acordul cu YouTube este o veste foarte bună, întrucât generează noi oportunități pentru membrii noștri”, spune Ana Achim, director general UCMR-ADA. “De acum încolo, ei vor putea fi remunerați pentru difuzarea repertoriului lor pe YouTube, ceea ce reprezintă un pas important pentru comunitatea noastră și, în sens mai larg, pentru Internet”.

De asemenea, Roton, Cat Music, Hahaha Production, MediaPro Music și TVR au decis să publice pe YouTube conținut propriu, devenind primii parteneri YouTube în România. În acest fel, pun bazele unei prezențe solide pe YouTube, ceea ce le va permite să-și distribuie ușor conținutul și să-și extindă publicul.

LG-Optimus-Pad_YouTube

Lansarea YouTube România dă posibilitatea companiilor și agențiilor locale de publicitate să se adreseze publicului țintă prin intermediul unor modele inovatoare de reclame video, inclusiv True View – un format non-intruziv care permite utilizatorului să închidă anunțurile publicitare pe care nu dorește să le vizioneze.

Cu ajutorul YouTube, orice persoană care are o conexiune la internet și o cameră video poate distribui conținut video original accesibil în întreaga lume. Platforma reprezintă o arhivă globală de imagini și sunete – cea mai cuprinzătoare colecție de acest fel. YouTube a depășit recent pragul de un miliard de utilizatori pe lună, iar în fiecare minut sunt încărcate pe YouTube 72 de ore de înregistrări video.

Audiență

· YouTube este accesat în fiecare lună de peste un miliard de utilizatori unici
· În fiecare lună, pe YouTube sunt vizionate peste 4 miliarde de ore de conținut video.
· În fiecare minut, pe YouTube sunt încărcate 72 de ore de conţinut video
· 70 % din traficul de pe YouTube provine din afara S.U.A.
· YouTube este prezent în 53 de țări și în 61 de limbi
· În 2011, YouTube a avut peste 1 trilion de vizionări sau aproximativ 140 de vizionări pentru fiecare persoană de pe Pământ
· În fiecare zi au loc milioane de abonări. Abonamentele vă permit să intraţi în legătură cu un utilizator care vă interesează – indiferent dacă este vorba despre un prieten sau despre NBA – şi să fiţi mereu la curent cu activitatea acestuia pe site.

Programul de parteneriat YouTube

· Creat în 2007, YouTube numără în prezent peste un milion de creatori din peste 30 de țări din întreaga lume, care obțin venituri din videoclipurile lor YouTube

Generare de bani

· Mii de advertiseri utilizează TrueView InStream și, în prezent, 60 % din anunțurile noastre InStream sunt anunțuri care se pot închide
· Avem mai mult de un milion de agenţi de publicitate care utilizează platforme de anunţuri Google, majoritatea fiind companii mici

Dispozitive mobile şi de alte tipuri

· 25 % din numărul total de vizionări de pe YouTube provin de pe gadgeturi mobile
· Zilnic, utilizatorii realizează un miliard de vizionări pe YouTube pentru mobil
· YouTube este disponibil pe sute de milioane de dispozitive
· Traficul de pe dispozitive mobile s-a triplat în 2011

Sistemul de identificare a conţinutului

· Sistemul de identificare a conţinutului scanează zilnic peste 100 de ani de videoclipuri
· Peste 3.000 de parteneri utilizează Sistemul de identificare a conţinutului, inclusiv toate reţelele importante de difuzare, studiourile de filme şi casele de discuri din S.U.A.
· Avem peste opt milioane de fişiere de referinţă (peste 500.000 de ore de material) în baza de date a Sistemului de identificare a conţinutului; este printre cele mai cuprinzătoare din lume.

Numărul s-a dublat în ultimul an.

· Mai mult de o treime din totalul vizionărilor care generează venituri de pe YouTube provin din Sistemul de identificare a conţinutului
· Peste 200 de milioane de videoclipuri au fost revendicate prin Sistemul de identificare a conținutului

Author: cristi

Share This Post On