Overclocking pentru procesoarele Haswell pe plăcile de bază ASUS H87 și B85

ASUS a lansat un nou BIOS UEFI pentru plăcile de bază cu chipseturi Intel H87 și B85, oferind noi facilități de overclocking pentru cea de-a patra generație de procesoare Intel Core. Înainte de această actualizare, funcțiile de overclocking ale noilor procesoare Haswell ‘K Series’ puteau fi accesate numai pe plăcile de bază cu chipset Intel Z87. Utilizatorii entuziaști pot beneficia acum de puterea noii serii de procesoare Haswell K, utilizând plăcile de bază ASUS seria 8, precum ASUS H87M-PRO și B85-PRO.

Extra performanță fără costuri suplimentare

Update-ul de BIOS poate fi descărcat gratuit pentru 10 plăci de bază ASUS: H87-PRO, H87-PLUS, H87M-PRO, H87M-PLUS, H87M-E, H87I-PLUS, B85-PRO, B85-PLUS, B85M-E și B85M-G. Odată instalat, update-ul activează multiplicatorul de frecvență pentru procesoarele deblocate, din seria K, cum ar fi Intel Core i7-4770K și Core i5 4670K.
BIOS-ul include câteva funcții care simplifică viața utilizatorilor de PC-uri. Ultimele modificări efectuate sunt memorate într-un jurnal, servind la identificarea rapidă a parametrului schimbat. Setările personale pot fi salvate într-o listă în vederea comutării între profiluri în funcție de cerințele aplicațiilor.

Protecție completă pentru fiabilitate superioară

Toate plăcile de bază ASUS cu chipset Intel seria 8 beneficiază de tehnologiile de anduranță 5X Protection pentru fiabilitate și durabilitate. Regulatorul de tensiune DIGI+ VRM asigură controlul digital precis al alimentării procesorului, reducând consumul de energie și îmbunătățind stabilitatea. Siguranțele fuzibile “resetabile” protejează porturile I/O și sloturile DIMM împotriva scurt-circuitelor și a vârfurilor de tensiune. Scutul împotriva descărcărilor electrostatice protejează componentele sensibile la interferențele electromagnetice și condensatorii solizi de înaltă calitate. Aceștia au o durată de funcționare continuă de peste 50 de ani, în condiții normale (la peste 65 grade Celsius), de două ori mai mult decât condensatorii electrolitici tradiționali.

Noile funcții de overclocking pentru Intel Haswell seria K și fiabilitatea tehnologiei 5X Protection reiterează angajamentul ASUS de a oferi clienților cea mai bună performanță PC la un preț accesibil.

Plăcile de bază ASUS cu chipset Intel seria 8 sunt disponibile pe piața românească. Update-ul UEFI BIOS poate fi descărcat de pe site-ul oficial:

H87-PRO: www.asus.com/Motherboards/H87PRO/#support_Download_35
H87I-PLUS: www.asus.com/Motherboards/H87IPLUS/#support_Download_35
H87M-PRO: www.asus.com/Motherboards/H87MPRO/#support_Download_35
H87M-PLUS: www.asus.com/Motherboards/H87MPLUS/#support_Download_35
H87M-E: www.asus.com/Motherboards/H87ME/#support_Download_35
H87-PLUS: www.asus.com/Motherboards/H87PLUS/#support_Download_35
B85-PRO: www.asus.com/Motherboards/B85PRO/#support_Download_35
B85-PLUS: www.asus.com/Motherboards/B85PLUS/#support_Download_35
B85M-E: www.asus.com/Motherboards/B85ME/#support_Download_35
B85M-G: www.asus.com/Motherboards/B85MG/#support_Download_35

ASUS H87 Pro

ASUS H87 Pro

Author: cristi

Share This Post On