Sharp oferă un nou televizor de mari dimensiuni

Sharp oferă un nou televizor destinat persoanelor cu venituri foarte mari. Cu o lăţime de 186 cm şi înălţime de 111 cm, noul televizor ofera utilizatorilor senzaţia de „cinema” în propria casă. Un procesor dual-core şi o gamă largă de tunere (HDTV MPEG4 – DVB-S / S2 / C / T / T2) permit utilizatorilor să se bucure de cea mai bună calitate a televiziunii analogice, prin satelit, şi a celei digitale. Mai mult, standardul T2 este de asemenea disponibil, funcţional până acum numai în anumite țări europene. Prin urmare, chiar şi în cazul schimbării formei semnalului transmis în viitor, deţinătorii televizoarelor Aquos nu vor trebui să caute soluţii alternative.

Aquos LC-80LE657 folosește o tehnologie avansată de procesare a imaginii dezvoltată de Sharp, precum Active Motion 200 sau lumina de fundal LED, împreună cu un panou X-GEN, fabricat în Sakai, Japonia.

Sharp fabrică și panourile IGZO de 31.5 inci ce sunt folosite de diverse companii pentru a fabrica monitoare de calculator.

Sharp AQUOS LED 3D LE747

Sharp AQUOS LED 3D LE747

Author: cristi

Share This Post On