Philips folosește Google Glass în procedurile medicale

Philips şi Accenture au anunţat astăzi succesul folosirii Google Glass pentru a îmbunătăţi timpul de intervenţie în cazul operaţiilor chirurgicale şi pentru a spori eficienţa tratării complicaţiilor din timpul procedurilor invazive. Ochelarii de la Google se conectează la sistemul Philips IntelliVue Solutions, transmiţând doctorului prin intermediul Google Glass datele pacientului, precum şi istoricul său medical. Astfel, este facilitat accesul medicului la informaţii clinice importante, fără ca acestuia să-i fie perturbată atenţia şi fiind apt să continue intervenţia.

Demonstraţia noului concept de informare medicală ce foloseşte Philips IntelliVue şi Google Glass dovedeşte cum personalul specializat care îl utilizează se poate concentra pe nevoile pacientului în timpul operaţiei chirurgicale, având în faţă toate datele acestuia. De asemenea, medicul poate supraveghea semnele vitale ale pacientului de la distanţă sau poate solicita asistenţa medicilor din alte săli.

Astfel, cercetările se vor putea extinde şi in alte sectoare precum:
· Posibilitatea de a verifica în timp real, cu ajutorul Google Glass, semnele vitale ale pacienţilor
· Posibilitatea de a cere informaţii sau imagini de la alţi diagnosticieni din spital
· Posibilitatea de a vedea pacientul în salonul de reanimare
· Posibilitatea de a participa şi de a susţine conferinţe cu alţi specialişti
· Posibilitatea de a înregistra operaţiile în scopul de a fi folosite ca modalitate de bună practică în intervenţii asemănătoare

Google Glass

Google Glass

Author: cristi

Share This Post On