POLITEHNICA din București a fost inclusă pe lista primelor 5 universități europene care vor utiliza plăcile Intel Galileo

Intel susține creativitatea și inovația din învățământul superior tehnic din România și include Universitatea POLITEHNICA din București (UPB) pe lista primelor 5 universități europene și 17 din lume, care vor utiliza plăci de dezvoltare Intel Galileo. Anunțul a fost făcut de Monica Ene-Pietroșanu, Country Manager al Intel Romania Software Development Center, în cadrul evenimentului Intel Technology Day 2013, Mobile Innovation Edition, organizat la Universitatea POLITEHNICA din București.

UPB va beneficia de 40 de plăci de dezvoltare Intel Galileo, ce vor fi utilizate începând din acest an universitar, pentru scrierea de cursuri și dezvoltarea de curriculum în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Peste 400 de studenți vor avea acces la această nouă tehnologie Intel, la cursuri și laboratoare, precum și pentru elaborarea de proiecte de studiu individual (lucrări de Licență, Masterat sau Doctorat).

Intel Galileo este o placă de dezvoltare Open Source, bazată pe procesorul System-on-Chip, Intel Quark X1000, de cinci ori mai mic decât procesorul Intel Atom și cu consum de 10 ori mai redus decât acesta. Galileo este perfect compatibilă hardware și software cu platforma Arduino, un standard pentru entuziaști, artiști, designeri și pasionați de știință, interesați să dezvolte proiecte de tip “do-it-yourself”. Aceste proiecte necesită resurse minime din partea dezvoltatorilor și au aplicabilitate în domenii precum automatizări, robotică, meteorologie, sănătate sau controlul gesturilor. Pentru dezvoltarea de proiecte cu Intel Galileo se poate folosi Linux, Mac OS și Microsoft Windows.

Colaborarea oficială dintre Intel și Universitatea POLITEHNICA din București a început în octombrie 2012, odată cu inaugurarea Intel Student Open Lab, laborator destinat cercetării și dezvoltării în domeniul software Open Source, de care beneficiază anual 650 de studenți la licență, masteranzi și doctoranzi.
În noiembrie 2010 Intel a deschis la București Intel Romania Software Development Center (IRSDC), centrul software care se ocupă cu cercetarea și dezvoltarea pe platforme mobile, precum Linux și Android.

Intel Galileo

Intel Galileo

Author: cristi

Share This Post On