ASUS Google Nexus 7 – KitKat în variantă albă

ASUS și Google au anunțat astăzi variantă albă a noului Nexus 7. Tableta rulează Android 4.4 KitKat, cea mai recentă versiune a celui mai popular sistem de operare mobil.

Noul Nexus 7 este un produs de succes, fiind apreciat la nivel mondial încă de la apariția sa în iulie 2013. Noua variantă cromatică pe alb îi va spori popularitatea. Cel mai recent update de firmware la Android 4.4 aduce cu sine o mulțime de funcții noi și performanțe îmbunătățite, ce se potrivesc perfect cu puterea și portabilitatea tabletei.

Cu un ecran IPS Full HD și un procesor Qualcomm Snapdragon S4, Nexus 7 poate profita de avantajele noilor funcții din Android 4.4, precum interfața tactilă îmbunătățită și multitasking-ul mai rapid.

Perfect pentru oamenii aflați în mișcare, Android 4.4 integrează suportul pentru Google Cloud Print, permițând utilizatorilor să imprime documente, email-uri, pagini web și fotografii direct de pe Nexus 7 prin Wi-Fi sau Bluetooth la orice imprimantă disponibilă. Imprimantele cu aplicații în magazinul Google Play pot fi, de asemenea, utilizate.

Dezvoltat de ASUS și Google, noul Nexus 7 este tableta de 7 inci cu cel mai clar ecran. Nexus 7 are încărcare wireless care elimină cablurile incomode. Construită pentru a oferi tot ce-i mai bun de la Google, într-un pachet incredibil de subțire ce se potrivește perfect în palmă, noul Nexus 7 dispune de un procesor Qualcomm Snapdragon S4 Pro quad-core cu 2GB memorie RAM. Ecranul Full HD oferă 2,3 milioane de pixeli și o densitate uimitoare de 323ppi.

Tehnologia ASUS TruVivid îmbunătățește culorile și luminozitatea, în timp ce display-ul IPS oferă un unghi de vizualizare de 178 de grade.
Noul Nexus 7 alb va fi disponibil în variante cu 16GB și 32GB, la aceleași prețuri ca și cele negre. Produsul va ajunge în România anul viitor.

ASUS Google Nexus 7 alb

ASUS Google Nexus 7 alb

Author: cristi

Share This Post On