QNAP lansează noul Turbo NAS TS-212P

QNAP a lansat TS-212P Turbo NAS, destinat atât birourilor mici și mijlocii cât și utilizatorilor individuali. Noul model are două sertare pentru hard disk-uri și este echipat cu un procesor la 1.6GHz și 512MB memorie RAM DDR3. Oferă performanță și fiabilitate în activitățile de zi cu zi, cum ar fi stocarea, partajarea și salvarea datelor.

TS-212P beneficiază de intuitivul sistem de operare QTS 4.0, ce ușurează și facilitează administrarea sistemului și a aplicațiilor multimedia.
Utilizatorii pot crește funcționalitatea accesând centrul de aplicații QNAP ce oferă diferite aplicații dezvoltate de QNAP sau de terțe companii, incluzând aplicații pentru backup și sincronizare, instrumente de business, administrarea conținutului, comunicații, download, divertisment etc. Platforma de dezvoltare QNAP dă posibilitatea programatorilor să creeze aplicații variate, adăugând mai multă valoare unității TS-212P, furnizând totodată funcționalitatea nelimitată pentru utilizatori.

QNAP TS-212P Turbo NAS

QNAP TS-212P Turbo NAS

Specificații principale TS-212P: design tip desktop, 2-sertare, Procesor 1.6 GHz, RAM 512 MB DDR3, HDD SATA, 2X USB 3.0, 1X Gigabit LAN.

Noul QNAP TS-212P este disponibil în România prin intermediul partenerilor QNAP, la un preț similar modelului anterior, aproximativ 800 lei (TVA inclusiv).

Prezentarea video a sistemului QTS 4.0 disponibil pe noul Turbo-NAS:

Author: cristi

Share This Post On