Review QNAP TS-269L

Unitățile de stocare în rețea au intrat în atenția publicului larg odată cu volumele mari de date generate de camerele foto/video digitale. Prețul accesibil al acestora a impulsionat și mai mult vânzările, utilizatorii avansați și companiile mici căutând să-și creeze propriul mediu cloud de unde să-și acceseze informațiile dorite. Astfel, produsele rezervate corporațiilor și firmelor care lucrau cu volume mari de date au ajuns pe birourile unor utilizatori obișnuiți care lucrează cu filme și fotografii.

QNAP TS-269L se deosebește de celelalte unități NAS (Network-attached storage) existente pe piață prin hardware-ul fiabil și prin funcționalitatea sistemului de operare QTS.

QNAP TS-269L

QNAP TS-269L

Construcție

QNAP TS-269L se prezintă ca un produs solid, cu formă compactă și dimensiuni reduse. Utilizatorul are mai multă libertate în amplasarea și instalarea produsului, singurele conexiuni necesare fiind alimentarea cu energie electrică și cablul pentru rețeaua ethernet. Deși are dimensiuni reduse, QNAP TS-269L are o greutate considerabilă, aplificată de cele două hard disk-uri din interior. În testul nostru am folosit două hard disk-uri Seagate de 4TB fiecare.

QNAP TS-269L

QNAP TS-269L

În partea din față a unității sunt amplasate sertarele pentru hard disk-uri, butonul pornit/oprit, LED-urile indicatoare și un buton pentru salvarea instant a datelor pe un mediu atașat pe USB-ul frontal.

Partea din spate este rezervată conexiunilor fizice, aici fiind amplasate porturile LAN, USB, eSATA și cel de alimentare. Sistemul este răcit cu ajutoul unui ventilator cu diametrul de 7 centimetri care expulzează aerul în partea din spate.

QNAP TS-269L

QNAP TS-269L

QNAP TS-269L integrează un procesor Intel Atom, dual-core ce lucrează la frecvența de 1.86GHz. Având în vedere că singura sarcină a acestuia este să ruleze sistemul de operare QTS și aplicațiile aferente înțelegem pe deplin această alegere. Memoria RAM este de 1GB și poate fi extinsă la 3GB dacă se dorește acest lucru.

Unitatea NAS (Network-attached storage) oferă numeroase porturi pentru conectarea mediilor de stocare externe (USB 2.0, USB 3.0, eSATA) precum și două porturi ethernet Gigabit.

Specificații tehnice QNAP TS-269L

  • Procesor Intel Atom, 1.86 GHz, Dual-core
  • Memorie RAM 1GB (extensibilă până la 3GB)
  • Memorie Flash 512MB
  • Două sertare pentru hard disk-uri de 3.5 inci sau SSD-uri de 2.5 inci
  • Două porturi RJ-45 LAN Gigabit
  • Indicatoare LED pentru stare, LAN, USB, eSATA, alimentare, HDD 1, HDD 2
  • Două porturi USB 3.0 (spate)
  • Trei porturi USB 2.0 (unul în față, două în spate)
  • Suport pentru memorii flash USB, USB UPS
  • Un port eSATA (spate)
  • Dimensiuni 150x102x216
  • Greutate (fără hard disk-uri) 1.74 kg
  • Zgomot în așteptare 18.5 dB
  • Zgomot în operare 20.4 dB
  • Consum de energie în modul sleep 16W
  • Consum de energie în sarcină 25W
  • Alimentator 100-240V, 50/60Hz, ieșire: 90W
  • Un ventilator de 7cm
Instalarea și punerea în funcțiune

Instalarea și punerea în funcțiune

Instalarea și punerea în funcțiune

QNAP TS-269L este livrat împreună cu o serie de accesorii pentru instalarea ușoară a unității de stocare. Produsul este bine protejat în interior, șansele ca acesta să ajungă deteriorat la destinație fiind foarte mici.

Ambalaj QNAP TS-269L

Ambalaj QNAP TS-269L

QNAP TS-269L nu este livrat împreună cu hard disk-urile necesare, alegerea și achiziționarea acestora rămânând în sarcina utilizatorului.

Pentru a nu avea niciun fel de problemă în alegerea hard disk-urilor vă rugăm să consultați lista modelelor compatibile aflată la adresa: http://www.qnap.com/en/index.php?sn=3877&lang=en

QNAP oferă sertarele pentru hard disk-uri, acestea potrivindu-se perfect în unitate, fără a pune probleme la instalare. Conectorii pentru hard disk-uri (magistrala SATA și alimentarea) se aliniază perfect datorită șinelor metalice din interior, o instalare greșită fiind aproape imposibilă.

nas-qnap-ts-269l-8543

Odată alimentată și conectată la rețea, unitatea de stocare trebuie configurată împreună cu noile hard disk-uri instalate. Interfața de configurare poate fi accesată cu ajutorul unui browser însă am preferat metoda mai simplă. QNAP oferă utilitarul QFinder care vă ajută să identificați rapid unitatea de stocare și să parcurgeți pașii necesari în instalare cu ajutorul unui wizard.

Qfinder

Qfinder

După ce a fost finalizat procesul de instalare, utilizatorul poate configura mai departe unitatea și poate instala mai multe aplicații din magazinul App Center. În funcție de alegerea utilizatorului – unitate NAS pentru acasă sau pentru business – QFinder instalează o serie de aplicații implicite. Dacă ați bifat opțiunea “pentru acasă” veți avea instalate aplicații precum: Photo Station, Music Station sau HD Station.

Sistemul de operare QTS

Sistemul de operare QTS

Partea de configurare a unității de stocare este destul de stufoasă și oferă opțiuni pentru fiecare aspect în parte. Cele două hard disk-uri Seagate de 4TB au fost instalate într-o configurație RAID 1 (mirror) primul disk fiind copia exactă a celui de al doilea. Această configurație este indicată atunci când se pune preț pe integritatea datelor și pe viteza de transfer în dauna capacității totale de stocare, lucru care ar putea să intereseze utilizatorii ce au colecții mari de fotografii și filme de familie și nu doresc să le piardă.

Hard disk Seagate

Hard disk Seagate

În cazul în care se defectează un hard disk, datele pot fi rapid restaurate de pe cel de al doilea hard disk. Dacă doriți și mai multă siguranță în stocarea datelor puteți apela la serviciile cloud oferite de cele mai cunoscute firme cum ar fi: Amazon S3, Amazon Glacier, Microsoft Azure, ElephantDrive, Symform, Dropbox și Google Drive. Utilizatorii de Mac au la dispoziție Apple Time Machine pentru salvarea datelor. Mai mult, unitatea suportă protocolul rsync pentru salvarea datelor către un alt server pe baza unui program predefinit.

RTRR (Real-Time Remote Replication) oferă backup programat sau în timp real către un alt Turbo NAS sau către alte servere FTP, sincronizând fișierele din foldere cu o mai mare eficiență, reducând totodată timpul de backup.

Backup în cloud

Backup în cloud

QNAP oferă chiar și o aplicație pentru gestionarea descărcărilor, fiind acceptate fișiere torrent. Cu ajutorul acesteia pot fi descărcate rapid volume mari de date însă va trebui să fiți atenți ce fel de conținut descărcați și să citiți termenii și condițiile de utilizare.

QNAP Download Station

QNAP Download Station

Lista aplicațiilor oferite de QNAP și partenerii săi este destul de lungă, fiecare aplicație fiind atent selectată, utilizatorul găsind numai software ce poate fi considerat o extensie a sistemului de operare. Spre deosebire de magazinele de aplicații cunoscute, cum ar fi Google Play, în App Center nu găsiți aplicații duplicat, aplicații fără utilitatea sau aplicații cu bug-uri evidente.

QNAP TS-269L poate deveni o platformă pentru site-uri web sau mici magazine virtuale cu un număr limitat de produse. În acest sens sunt disponibile aplicațiile PrestaShop, Magento și Os Commerce.

Cei care doresc să transforme unitate într-un sistem de supraveghere instala aplicația Surveillance Station pentru monitorizare video în timp real și stocarea imaginilor și a sunetului. Aplicația poate gestiona camerele de supraveghere IP legate la rețea și poate înregistra datele provenite de la acestea.

QNAP TS-269L are un consum de numai 16Wh atunci când e în așteptare și 25Wh atunci când este în sarcină. Consumul de energie electrică este atent monitorizat, fiind redus cât mai mult posibil. În timpul funcționarii, unitatea nu se încălzește iar zgomotul produs de ventilator și hard disk-uri nu depășește limita de confort. Atunci când am instalat și am rulat aplicații, temperatura procesorului Intel Atom a ajuns la 48 de grade Celsius iar ventilatorul a avut o turație de 1480rpm.

În testele noastre am fost limitați de celelalte echipamente conectate la NAS, fie că a fost vorba de plăcile de rețea, router sau de hard disk-urile Seagate. Cu ajutorul unui router Gigabit am reușit să obținem 70MB/s la scriere și peste 100MB/s la citire. QNAP TS-269L poate transfera datele cu viteze mult mai mari dacă este utilizat cu SSD-uri de ultimă generație în RAID și o altă unitate rapidă conectată pe USB 3.0.

Monitorizare QNAP TS-269L

Monitorizare QNAP TS-269L

Concluzie

QNAP TS-269L oferă o mare flexibilitate în stocarea datelor, sistemul de operare QTS și aplicațiile oferite de magazinul App center crescând foarte mult performanța produsului. QNAP TS-269L este recomandat utilizatorilor avansați ce posedă colecții mari de fișiere pentru care doresc un backup sigur precum și firmelor mici care au nevoie de un sistem centralizat de stocare a datelor în rețea.

Galerie foto QNAP TS-269L

Author: cristi

Share This Post On