BenQ lansează noile monitoare din seria G80

BenQ anunţă disponibilitatea noilor monitoare din seria G80, patru modele cu un design elegant şi o serie de tehnologii menite să ofere utilizatorului confort în utilizare.

Noile modele din seria G80, BenQ GW2480, GL2580H, GL2580HM şi GW2780, oferă utilizatorului diversitate, cu diagonale de la 24” la 27”, precum şi performanţe ridicate la rezoluţii Full HD 1080p. Pentru modelele dotate cu ecran IPS, GW2480 şi GW2780, utilizatorul va beneficia de unghiuri de vizualizare largi, la 178˚ H/V, în timp ce pasionaţii de gaming vor profita din plin de cele 2ms timp de răspuns, oferite de un panel îmbunătățit de tip TN integrat pe modelele GL2580HM și GL2580H.
Complementar design-ului modern, seria G80 oferă şi un sistem ascuns de management al cablurilor, camuflat inteligent în standul monitorului.

Din dorința de a crește comfortul vizual pe durata utilizării, toate cele patru modele ale seriei au în dotare tehnologiile Low Blue Light şi Flicker-Free.
Astfel se reduce în mod eficient oboseala ochilor, oferind o experiență de vizionare confortabilă în timpul sesiunilor prelungite de utilizare a monitorului. Cu ajutorul tehnologiei Low Blue Light, se reduc considerabil efectele negative produse de spectrul de lumină albastră emis de ecran. Utilizatorul are opţiunea de a alege unul dintre cele patru moduri presetate, fie că este vorba de cel multimedia, web-surfing, office, sau reading, pentru a reduce emisia de lumină albastră cu maxim 70% în timpul utilizării.

Pe lângă acestea, GW2480 şi GW2780 oferă în plus şi tehnologia Brightness Intelligence. Aceasta ajustează în mod automat luminozitatea, ţinând cont de conţinutul afişat pe ecran şi lumina ambientală, pentru a oferi cea mai bună experienţă de vizionare, în orice situaţie.

Monitoarele vor fi disponibile în România prin partenerii BenQ locali la prețuri recomandat de raft cuprinse între 699 lei și 1099 de lei.

BenQ G80

BenQ G80

Author: cristi

Share This Post On