CES 2018: QNAP a prezentat un mini server IoT și noi modele de servere NAS

În cadrul CES 2018, târg desfășurat la începutul acestei luni în Las Vegas, QNAP a prezentat un mini server IoT și noi modele de servere NAS.
Noul lansat “QBoat Sunny” a câștigat o notorietate semnificativă, iar vizitatorii CES au avut șansa să vadă cum funcționează acest mini-server IoT de 12 cm x 12 cm cu Philips Hue pentru iluminare inteligentă și cu Domotz pentru monitorizarea și gestionarea în premieră a rețelei la distanță, pentru profesioniști. Dispunând de Container Station și QIoT Suite Lite, QBoat Sunny le permite utilizatorilor să gestioneze și să monitorizeze fără probleme aplicațiile, dispozitivele și datele IoT pentru o experiență de dezvoltare IoT fără întreruperi și foarte eficientă.

QBoat Sunny

QBoat Sunny

QBoat Sunny oferă performanță de procesare și stocare fără precedent cu procesorul său AnnapurnaLabs AL-314, memoria RAM de 2 GB și cele două sloturi M.2 SATA SSD. În plus, QBoat Sunny este echipat cu trei porturi 1000BASE-T, două porturi USB 3.1 Gen 1 Type A și un slot M.2 pentru instalarea modulelor fără fir (lungime 2230). Se poate conecta la plăci de dezvoltare, dispozitive, aplicații și poate fi folosit ca server pentru aplicații IoT la scară mică sau în medii private. De asemenea, poate servi ca nod/gateway pentru ‘fog computing’ în medii IoT mari/publice , realizând o gamă mai largă de proiecte IoT cu funcționalitate completă și la un preț accesibil.

Pe scurt, despre noile produse NAS prezentate la CES 2018

• TS-328: primul sistem QNAP NAS cu 3 compartimente care permite construirea unei matrice RAID 5 cu cele mai putine discuri. Este echipat de un procesor quad-core Realtek RTD1296 de 1,4 GHz, disponibil cu 2 GB sau 4 GB RAM, suportă transcodarea și redarea 4K, snapshot-uri, back-up și sincronizarea de fișiere între multiple dispozitive.
• TS-x28A: un NAS de buget, disponibil 1 sau 2 compartimente de stocare pentru utilizarea în casă, cu un procesor Realtek RTD1295 quad-core de 1,4 GHz și 1GB memorie RAM. Oferă funcții de stocare multimedia și date, partajare și streaming, capabilități complete de protejare a fișierelor și a datelor, precum și suport pentru snapshot-uri pe bază de blocuri.

QNAP TS-228A

QNAP TS-228A

• TS-x53Be: un NAS accesibil, disponibil cu 2 sau 4 compartimente, cu procesor Quad-core Intel Celeron de 1,5 GHz cu 2GB sau 4GB RAM. Acesta oferă două ieșiri HDMI 4K și expansiune PCIe, care oferă posibilități fantastice pe termen lung pentru ca NAS-ul să fie modernizat pentru a adăuga caracteristici precum cache-ul SSD și conectivitatea 10GbE.

• TVS-x73e: un NAS de înaltă performanță disponibil cu 4, 6 sau 8 compartimente, cu un APU quad-core AMD RX-421BD, până la 64 GB DDR4 RAM, două sloturi SSD M.2 SATA 6Gb/s, două ieșiri HDMI 4K și transcodare video 4K asistată hardware. Oferă două sloturi PCIe pentru instalarea flexibilă a plăcilor NIC 10GbE, a cardurilor QM2 sau a plăcilor USB 3.1 10Gbps pentru a îndeplini diferite nevoie de afaceri.

QNAP TVS-x73e

QNAP TVS-x73e

Author: cristi

Share This Post On