Pe valul inteligenței artificiale: QNAP a dezvăluit noi soluţii de stocare pentru AI şi un uimitor robot de companie la CES 2018

QNAP a prezentat soluțiile de stocare de mare viteză pentru Inteligența Artificială (AI) în cadrul CES 2018, inclusiv noul pachet de dezvoltare AI împreună cu un NAS cu accelerare pe GPU pentru învățarea mecanică AI, mini serverul IoT de nouă generație pentru aplicaţii IoT. Totodată, QNAP a dezvăluit un robot de companie cu rol de asistent AI pentru mediile casnice.

QNAP NAS pregătit pentru învățarea mecanică AI în cazul serviciilor bazate pe model

Potrivit unui recent studiu Gartner, 59% din organizaţii încă sunt în procesul de colectare de informaţii pentru construirea strategiilor AI proprii, în timp ce restul au făcut deja progrese în prototiparea sau adoptarea soluțiilor AI. QNAP a conștientizat rapid această tendință importantă, inovând dincolo de piața de stocare, pregătind soluțiile QNAP NAS optimizate pentru AI și apelând la unitățile grafice în procesarea eficientă a sarcinilor orientate pe AI.

La standul QNAP de la CES 2018 a avut loc un demo live al sistemului NAS de înaltă performanță TS-1277, echipat cu procesor AMD Ryzen 7 1700 și o placă grafică de ultimă generație instalată pentru a furniza puterea de calcul necesară pentru aplicații de învățare mecanică cu utilizare intensă de date. QNAP va lansa “QuAI” – un pachet de dezvoltare AI pentru a construi, pregăti și optimiza rapid modelele AI care rulează pe NAS-urile QNAP pentru a demonstra capacitățile de învățare ale mașinii și a prezenta rezultate solide pentru anumite servicii bazate pe modele, cum ar fi clasificarea imaginilor.

QNAP AfoBot

QNAP AfoBot


Cum aplicațiile și serviciile vor încorpora AI la un anumit nivel, QNAP combină atuurile hardware și software pentru a oferi soluții de stocare ‘big data’ la costuri reduse. Acest lucru le va permite organizațiilor să urmărească o utilizare mai inteligentă și să identifice oportunitățile de afaceri la fiecare nivel.

“QNAP urmărește să fie printre primii jucători în domeniul AI şi suntem foarte încântaţi să dezvăluim inovaţiile noastre bazate pe NAS, privind învățarea mecanică AI”, a declarat Chang Meiji, General Manager QNAP. “De vreme ce AI presupune ‘big data’, procesări masive în cloud şi algoritmi puternici, soluțiile QNAP sunt capabile să integreze toate aceste elemente pentru a le oferi organizaţiilor experienţe avansate în utilizare și o valoare adăugată mai mare.”

AfoBot: Robotul însoțitor, conceput pentru asistența familiei și a casei

AfoBot, robotul de companie dezvoltat de QNAP, oferă interacțiune vocală, recunoaștere facială și apeluri video pentru a facilita comunicarea, îngrijirea bătrânilor, divertismentul și asistența cotidiană. Designul orientat pe utilizarea casnică are pe lângă scopurile utilitare și rol în îmbunătățirea calității vieții și a comunicării la domiciliu.

QNAP AfoBot

QNAP AfoBot

AfoBot are o înălțime de 27,6 cm și cântărește 1,7 Kg. Are o capacitate de stocare locală de 32GB, adaptor Wi-Fi încorporat și o conexiune Bluetooth, ce permite controlul vocal pentru lansarea de programe, comenzi și acțiuni. De asemenea, acceptă apeluri video (single sau four-peer), fiind ușor de utilizat de către persoanele în vârstă.

Prezentare video: AfoBot – robotul însoțitor


Seniorii pot folosi vorbirea naturală pentru a interacționa cu robotul, acesta făcându-le legătura cu membrii familiei și prietenii. Pentru asistența zilnică, AfoBot oferă un ceas deșteptător, un raport meteo și poate fotografia automat. Aplicația mobilă AfoTalk poate fi folosită ca telecomandă, pentru și mai multă comoditate. De asemenea, AfoBot poate iniția redarea de muzică, video și radio prin comenzi vocale simple.

“Conceput pentru mediul de acasă, AfoBot dărâmă bariera ‘decalajului tehnologic’, aruncă tastatura și folosește vorbirea naturală pentru a extinde interacțiunile firești, simplificând integrarea în familie și ajutând la îmbunătățirea stilului de viață”, a declarat Aaron Lee, vicepreședinte al diviziei de soluții ‘consumer’ din QNAP.

Author: cristi

Share This Post On