Sony lansează un proiector mobil

Sony anunță lansarea proiectorului mobil ultra-portabil MP-CD1 în Europa. Cu o dimensiune care îi permite să fie ținut în palmă, MP-CD1 poate proiecta pe o suprafață de până la 120 de inci, de la o distanță scurtă de aproximativ 3,5 metri. Proiectorul versatil cântărește doar 280 g și poate tranforma orice suprafață într-un ecran wide și funcționează aproape fără zgomot.

Afișajul în culori vii al proiectorului utilizează technologia DLP IntelliBright care folosește algoritmi de procesare avansată a imaginilor, ceea ce aduce un plus de strălucire fără să afecteze autonomia bateriei.

Designul unic al proiectorului îi permite să minimizeze cantitatea de căldură emanată, dar să mențină luminozitatea ridicată a imaginilor, totul într-un format compact, de buzunar, care a primit distincția iF 2018 Design Award. Cu o clasare ANSI de 105 lumeni și o baterie încorporată de 5000 mAh, utilizatorii pot proiecta imagini clare și luminoase pentru până la două ore. Timpul de utilizare poate fi extins prin simpla încărcare prin intermediul portului USB-C, chiar și în timp ce dispozitivul este în uz, ceea ce elimină nevoia unui adaptor special pentru alimentare care ar putea fi cu ușurință uitat acasă. Când este folosit în aer liber, MP-CD1 poate fi încărcat simplu cu ajutorul unei baterii externe.

Cu un timp de deschidere rapid de până la 5 secunde și o varietate de opțiuni simple de conectare cu ajutorul portului HDMI, conținutul care trebuie redat poate fi preluat dintr-o varietate de surse, inclusiv PC-uri sau console PlayStation, și poate fi partajat cu toți cei prezenți în doar câteva secunde. Acest lucru elimină orice obstacole în cursul unei întâlniri importante, iar un adaptor HDMI opțional va permite conectarea wireless la mai multe tipuri de dispozitive, inclusiv la smartphone-uri și tablete, pentru redarea de conținut, datorită alimentării simultane a adaptorului HDMI prin portul USB.

Sony MP-CD1

Sony MP-CD1

Corectorul automat al unghiului imaginii de care beneficiază proiectorul permite o proiecție fără distorsiuni, chiar și atunci când aceasta se realizează din unghi, iar modul dedicat imaginilor dinamice va asigura imaginilor și materialelor video luminozitatea și saturația potrivite. Un conector standard cu trei pini este plasat pe spatele proiectorului pentru a facilita proiecția de pe orice suprafață – chiar și de pe tavan.

Proiectorul MP-CD1 va fi diponibil în Europa în aprilie 2018 și va avea un preț de aproximativ 400 euro.

Author: cristi

Share This Post On