ASUS Republic of Gamers anunță noul monitor ROG Swift PG35VQ

ASUS Republic of Gamers (ROG) anunță disponibilitatea monitorului de gaming ROG Swift PG35VQ, echipat cu un panou de 35” UWQHD (3440 x 1440) HDR, cu un aspect de 21:9, supratactabil la rata de refresh de 200Hz și un timp de răspuns de 4ms. ROG Swift PG35VQ este un model ultra-lat, cu caracteristici și tehnologii avansate ce duc efectele vizuale din jocuri la următorul nivel de imersie și fluiditate. Având tehnologie FALD (full array local dimming) pentru iluminarea LED ce controlează dinamic 512 zone, o luminozitate de vârf de 1000 niți în fiecare zonă cu certificare DisplayHDR 1000 și tehnologie NVIDIA G-SYNC Ultimate, ROG Swift PG35VQ generează scene nuanțate și realiste cu umbre detaliate și un contrast uimitor, culori cinematice și latență redusă pentru a furniza cea mai bună experiență de gaming.

Pe lângă panoul avansat, ROG Swift PG35VQ este dotat cu Smart Fan Control, o caracteristică exclusivă ROG, care asigură funcționarea optimă și silențioasă a răcirii, prin controlul dinamic al vitezei ventilatorului în funcție de temperatură. Monitorul dispune, de asemenea, de un kit de montaj VESA simplu de utilizat, sincronizare ASUS Aura pentru armonizarea efectelor luminoase pe întregul sistem și un convertor digital-analog (DAC) ESS 9118 de nivel hi-fi pentru sunet excepțional în jocuri.

ROG Swift PG35VQ

ROG Swift PG35VQ

Gaming rapid, fluid și captivant

ROG Swift PG35VQ beneficiază de un panou de 35” UWQHD (3440 x 1440) HDR, cu raportul 21:9. Având posibilitatea de overclocking la 200Hz și un timp de răspuns de 4ms (de la gri la gri), acesta redă cu ușurință efecte vizuale foarte rapide și le face mai fluide și mai realiste ca niciodată. Monitorul dispune de tehnologia NVIDIA G-SYNC™ Ultimate cu cele mai recente procesoare NVIDIA G-SYNC pentru ca jocurile să prindă viață cu contrast uimitor, culori cinematice și latență redusă.

Cea mai bună experiență HDR

Cu o tehnologie FALD (full array local dimming), ROG Swift PG35VQ controlează în mod dinamic iluminatul LED pe 512 zone, furnizând un contrast foarte înalt pentru scene întunecate mai bogate în detalii, cu un aspect natural. LED-urile pot fi pornite și oprite selectiv pentru a crea o gamă largă de iluminare dinamică pentru o imagine bogată, mult mai nuanțată. Fiind certificat DisplayHDR 1000, ROG Swift PG35VQ poate atinge o iluminare de vârf de 1000 niți în fiecare zonă LED, asigurând un alb luminos și culori strălucitoare. Tehnologia Quantum-dot furnizează acuratețea culorilor și acoperă 90% din standardul de cinema DCI-P3. Acesta din urmă oferă o gamă de culori mai largă decât sRGB, cu o reproducere mai fidelă.

ROG Swift PG35VQ

ROG Swift PG35VQ

Design hardware optimizat

Alături de display-ul avansat, ultra-lat, ROG Swift PG35VQ dispune de o serie de caracteristici de design atent gândite, care îmbunătățesc mai departe performanța, utilitatea și stilul. Smart Fan Control, exclusiv ROG, asigură viteza exactă de rotație necesară pentru a menține temperatura ideală fără o creștere ce ar cauza un zgomot inutil. Ventilatoarele platformei operează eficient, generând un zgomot puțin mai puternic decât o șoaptă. Având în vedere că mulți utilizatori vor prefera să monteze monitorul pe un perete, ROG Swift PG35VQ vine cu un kit intuitiv de montare VESA, care asigură atașarea ușoară cu doar patru șuruburi, oferind suficient spațiu pentru ventilare. Pe lângă montarea pe perete, suportul VESA permite ca ROG Swift PG35VQ să fie atașat pe un braț mobil pentru maximum de flexibilitate și un confort vizual.

ROG Light Signature este o caracteristică a monitoarelor ROG ce le permite gamerilor să proiecteze efectele luminoase personalizate pe suprafața biroului. ROG Swift PG35VQ duce acest design iconic un pas mai departe, fiind primul monitor ROG care încorporează Aura Sync. Pe lângă faptul că pot crea propriile lor șabloane de iluminare, jucătorii pot personaliza acum culorile și pot armoniza efectele cu întregul lor sistem de gaming, exprimându-le stilul. ROG Swift PG35VQ este primul monitor de gaming cu convertor digital-analog (DAC) ESS 9118 integrat, un procesor audio cu un singur chip, ce oferă redare 24-bit/192 kHz fără pierderi, cu o gamă dinamică fără precedent și distorsiuni minime pentru un sunet clar și captivant.

ROG Swift PG35VQ va fi disponibil în România în perioada următoare.

Author: cristi

Share This Post On

Submit a Comment