PCNEWS

2,6 gadget-uri per gospodărie în România

O familie obişnuită din România deţine, în medie, 2,6 dispozitive cu acces la Internet capabile să stocheze o cantitate ridicată de date.

Primul loc în studiu este ocupat de Arabia Saudită, cu o medie de 4,3 gadget-uri, urmată de Africa de Sud şi SUA, cu o medie de 4, respectiv 3,7. România se află pe ultimul loc în acest top.
PC-ul este cel mai popular echipament IT din România – 71% dintre respondenţi afirmând că deţin unul acasă. 16,4% dintre aceştia susţin că posedă două sau mai multe computere desktop. Şi laptop-urile sunt foarte populare printre români, 51,5% afirmă că au unul în familie, în timp ce 13,3% spun că deţin chiar două sau mai multe.

Peste 40% dintre cei chestionaţi au afirmat că deţin personal un smartphone, în timp ce 9,6% dintre aceştia spun că în familia lor există două sau mai multe astfel de dispozitive. De asemenea, în privinţa tabletelor, numai 5% dintre participanţii la studiu au spus că posedă una în gospodăria lor. În total, 0,7% dintre gospodăriile din România deţin un set complet de echipamente electronice moderne (PC, laptop, smartphone şi tabletă).

Exit mobile version