PCNEWS

500 de calculatoare vor fi donate în a doua etapă Assoclic 2015

Lenovo YOGA 900

Lenovo YOGA 900

Ateliere Fără Frontiere a anunțat pe 16 noiembrie startul unei noi runde de înscrieri în programul național de donații de calculatoare Assoclic. Pentru cele 500 de calculatoare recondiționate, complete, disponibile în aceasta etapa, pot candida organizații non-guvernamentale (asociații, fundații, federații), școli, licee, instituții de învățământ acreditate (facultăți/universități), grădinițe, muzee de stat, biblioteci de stat și instituții sociale, care prezintă un proiect într-unul din domeniile eligibile.Regulamentul complet si formularul de candidatura sunt disponibile pe www.assoclic.ro.

Termenul limită pentru înscrierea proiectelor este 21 decembrie 2015.
Din 2008 și până în prezent, 1167 de proiecte au fost dotate cu un total de 5873 de calculatoare prin intermediul programului Assoclic, ajutând astfel la alfabetizarea digitală, formarea și educarea a peste 178.000 de beneficiari. Assoclic 2015 – Etapa II este organizat de asociația Ateliere Fără Frontiere, cu sprijinul financiar al BRD-Groupe Société Générale, Kaufland România și ENGIE România. DHL, ECOTIC, Romcarton, CD Press, Techsoup România, România Pozitivă și Știri ONG sprijina operational programul Assoclic.

Desktop CyberPower cu Intel Z68

Exit mobile version