PCNEWS

97,7 Mbps – viteza medie de download la internet fix în trimestrul III, conform Netograf.ro

Statisticile oficiale privind calitatea serviciului de internet fix și mobil din România, actualizate astăzi pe Netograf.ro, arată că în trimestrul III al anului 2016 utilizatorii au experimentat viteze medii reale de 27,98 Mbps pentru download date internet mobil, respectiv 97,7 Mbps pentru download date internet fix.

“Viteza medie de download experimentată în mod real de utilizatorii de internet fix din România în cel de-al treilea trimestru al anului este în creștere cu 30% față de viteza medie înregistrată la nivel național în primele două trimestre din 2016, un indiciu că România se va menține în topul țărilor cu cele mai mari viteze de acces la internet”, a declarat Eduard Lovin, Director Executiv Reglementare ANCOM.

ANCOM realizează trimestrial, prin intermediul aplicației Netograf.ro, statistici privind calitatea serviciului de internet fix și mobil în România, printre care și vitezele medii de descărcare a datelor, așa cum au fost acestea experimentate de fiecare utilizator care a folosit aplicația pentru măsurători, separate în funcție de operator.

Evoluția vitezelor medii de download și upload
Testele efectuate pe www.netograf.ro arată că în trimestrul III al anului 2016 utilizatorii români au experimentat viteze medii reale de download date internet fix în creștere la nivel național, comparativ cu primele două trimestre ale anului. În timp ce viteza medie de download date internet fix a crescut cu 30%, de la 75,07 Mbps la 97,7 Mbps, viteza medie de download date internet mobil s-a menținut constantă, cu 27,98 Mbps față de 27,72 Mbps în primele două trimestre ale anului.
Totodată, se constată o creștere și în ceea ce privește viteza medie reală de upload date internet, de aproximativ 14%, de la 64,77 Mbps la 73,78 Mbps pentru serviciile fixe, respectiv de aproximativ 3%, de la 10,78 Mbps la 11,1 Mbps pentru serviciile mobile.

Exit mobile version