PCNEWS

ASRock oferă interfața Ultra M.2 Gen3 x4 32Gb/s pe plăcile sale de bază

Pe măsură ce fiecare producător de plăci de bază dezvăluie noile produse pentru seria Intel 9, putem vedea clar o promovare rapidă a interfeţei PCIe Gen2 x2 M.2, pe plăcile de bază desktop. ASRock dezvăluie modelul Z97 Extreme 6 ce vine dotat cu un socket Ultra M.2 PCIe Gen3 x4. Cu o lăţime de bandă dublă, ASRock Ultra M.2 este capabil să spargă limita de viteză SATA3 6Gb/s.

Spre exemplu, la o placă de bază normală, ruta semnalului porneşte de la dispozitivul M.2, trece prin chipset-ul onboard şi ajunge în final la CPU. De cealaltă parte, conectând interfaţa M.2 direct la procesor, ASRock Ultra M.2 a redus latenţa şi a adus viteza de transfer a datelor la o valoare mai ridicată.

Viteza teoretică obţinută de interfaţa Ultra M.2 este de 32Gb/s, depăşind astfel de 6 ori pe cea a portului PCIe x1 M.2, şi de 3 ori pe cea a portului PCIe x2 M.2. În ceea ce priveşte comparaţia Ultra M.2 vs. M.2 normal, un SSD Samsung XP941 PCIe x4 M.2 pe un socket Ultra M.2 obţine o viteză la citire de 1.16GB/s, 46% mai rapidă decât la utilizarea socket-ului PCIe x2 M.2 socket. În situaţia unui SSD PCIe x2 M.2 testat pe un socket Ultra M.2, datorită link-ului direct dintre interfaţa Ultra M.2 şi CPU, viteza de citire a SSD-ului este cu 8.8% mai mare decât cea obţinută pe un soket M.2 normal.

Plăcile de bază ASrock seria 9

Exit mobile version