PCNEWS

ASUS a lansat WL-330N3G

ASUS a lansat WL-330N3G, un nou router de buzunar ce poate împărți o conexiune 3G către mai multe calculatoare. Primul aspect de remarcat la WL-330N3G este dimensiunea compactă – suprafața sa este mai mică decât cea a unei cărți de vizită. Dacă acest lucru îl face ușor de transportat, fiind literalmente de buzunar, mărimea nu îi compromite funcționalitatea. WL-330N3G este primul router wireless complet, conceput pentru cei care călătoresc, în special pentru studenți, navetiști și profesioniștii mobili.

WL-330N3G integrează funcționalitățile a șase dispozitive diferite. În primul rând este un router wireless portabil care conectează echipamente precum notebook-uri și telefoane inteligente. În al doilea rând, poate fi utilizat ca repetor universal coroborat cu alte routere, extinzând raza conexiunii existente. În al treilea rând, WL-330N3G funcționează de asemenea, ca punct de acces când este combinat cu un modem în bandă largă, oferind conectivitate pentru o serie de dispozitive.

WL-330N3G poate fi utilizat ca interfață ethernet pentru echipamentele compatibile precum consolele de jocuri, imprimantele sau receptoarele digitale. Nu în ultimul rând, WL-330N3G integrează module pentru partajarea conexiunii 3G și un hotspot. Ca hotspot, acesta poate deservi wireless câteva calculatoare în timp ce modul de partajare 3G furnizează acces la internet prin rețeaua 3G. Acest tip de utilizare este posibil în prezența unui adaptor 3G cu interfață USB.
Routerul wireless ASUS WL-330N3G este disponibil la un preț aproximativ de 199 lei cu TVA.

Exit mobile version