PCNEWS

ASUS anunță plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX 3090 Ti

ASUS a anunțat plăcile grafice ROG Strix LC GeForce RTX™ 3090 Ti și TUF Gaming GeForce RTX 3090 Ti, disponibile în edițiile Standard și OC. Concepută pentru cei mai exigenți gameri, creatori de conținut și procesatori de date, NVIDIA® GeForce RTX 3090 Ti dispune de un număr record de 10.752 de nuclee CUDA, dezvoltând o putere de 78 RT-TFLOPs, 40 Shader-TFLOPs și 320 Tensor-TFLOPs. Placa este echipată cu 24GB memorie rapidă GDDR6X la 21 Gbps, care oferă o lățime de bandă de memorie de 1 TB/s. Ambele plăci ASUS valorifică o varietate de upgrade-uri și caracteristici exclusive pentru a tranforma potențialul maxim al acestui GPU revoluționar.

Răcire cu lichid pentru ROG Strix LC GeForce RTX 3090 Ti

ROG Strix LC GeForce RTX 3090 Ti ROG Strix LC GeForce RTX 3090 Ti beneficiază de un sistem de răcire cu lichid în buclă închisă, care menține temperaturile și nivelurile de zgomot sub control strict. Acesta începe cu o placă de răcire proiectată special, care se extinde peste matricea GPU și memoria GDDR6X încorporată. Acest lucru asigură o răcire premium pentru componentele responsabile de performanța brută. Apoi, tubulatura de 560 mm le oferă utilizatorilor opțiuni flexibile pentru instalarea radiatorului, chiar și în carcase mai mari sau în construcțiile care dispun și de un cooler AIO pentru CPU. Radiatorul de 240 mm este răcit de o pereche de ventilatoare ARGB de 120 mm reglate pentru debite mari de aer la o presiune statică ridicată. Un ventilator de tip „blower” și un radiator cu profil redus expulzează căldura produsă de componentele de alimentare, totul într-un design subțire pe 2,6 sloturi.

Grație mai multor facilități, placa este ușor de instalat și de configurat pentru performanțe pe termen lung. Circuitele de detectare a alimentării le oferă utilizatorilor un avertisment prin intermediul unui LED static dacă au neglijat să conecteze placa la sursa de alimentare prin intermediul conectorului de alimentare cu 1×16 pini. Aceeași lumină va pulsa dacă placa grafică primește o putere insuficientă. Doi conectori FanConnect II permit conectarea ventilatoarelor carcasei la placa grafică pentru a crește fluxul de aer atunci când GPU-ul este sub sarcină. Un comutator BIOS dual-mode oferă posibilitatea de a alege între cea mai mare performanță de răcire și frecvență sau o funcționare mai silențioasă și un ușor pas înapoi în ceea ce privește performanța. În cele din urmă, tehnologia 0 dB permite plăcii grafice să treacă automat în modul de funcționare silențios la ralanti și la sarcini ușoare.

Placa grafică ROG Strix LC GeForce RTX 3090 Ti este pregătită pentru sistemele de prezentare. Textul unghiular și liniile paralele pun în valaore exteriorul plăcii. LED-urile RGB adresabile de pe shroud, bridge și ventilatoarele radiatorului oferă o strălucire vie în interiorul unui sistem, iar utilizatorii pot coordona cu ușurință efectele de iluminare cu restul componentelor compatibile Aura folosind Aura Sync.

Modelul TUF Gaming GeForce RTX 3090 Ti

O nouă soluție termică pregătește TUF Gaming GeForce RTX 3090 Ti pentru supremație în categoria plăcilor răcite cu aer. Modelul se adresează utilizatorilor DIY care caută o fiabilitate solidă și performanțe impresionante într-un design simplu. Placa are un înveliș metalic unghiular, negru mat, cu elemente de design industrial robust. Acesta acoperă un radiator masiv cu 3,2 sloturi care este pregătit să mențină GPU, VRAM și circuitul de alimentare la rece, chiar și în sarcini solicitante.

Trei ventilatoare Axial-tech împing aerul prin radiatorul cu suprafață mare. ASUS a mărit lățimea fiecărui ventilator la 1,5 cm pentru a crește presiunea statică, iar toate cele trei ventilatoare au inele de barieră la jumătate din lățime care concentrează aerul exact acolo unde este nevoie. Ventilatorul central se rotește în sensul acelor de ceasornic, în timp ce cele două de pe flancuri se rotesc în sens invers acelor de ceasornic pentru a reduce turbulențele. Acest design dovedit permite un număr mai mare de turații și trecerea unui debit mai mare de aer prin radiator fără o creștere corespunzătoare a amprentei acustice. Un radiator dedicat pentru memorie menține răcită memoria GDDR6X pentru o performanță rapidă și fiabilă, iar oprirea completă a ventilatorului îi permite plăcii să funcționeze în liniște la 0dB în taskuri lejere sau în repaus. Placa are pe spate o grafică TUF Gaming, iar un decupaj mare în fața PCB-ului oferă o altă cale de ieșire a aerului cald din radiator.

TUF Gaming GeForce RTX 3090 Ti beneficiază de tehnologia de producție Auto-Extreme, utilizată în întreaga gamă ASUS, care plasează și sudează cu precizie componentele fără intervenție umană pentru a spori fiabilitatea și calitatea construcției. Un regim de testare de 144 de ore și condensatori de calitate militară asigură o fiabilitate „out-of-the-box” și o durată de viață lungă. De asemenea, utilizatorii vor putea personaliza placa TUF Gaming pentru a se asorta cu restul sistemului lor, folosind LED-urile Aura RGB integrate.

Pregătite să conlucreze cu o sursă de alimentare ROG Thor II sau ROG Strix PSU

Ca parte a strategiei de stabilire a unui nou nivel de performanță, aceste plăci grafice GeForce RTX 3090 Ti consumă mai multă energie decât predecesoarele lor. Pentru a profita la maximum de ele, ASUS recomandă o sursă de alimentare cu o capacitate de 1000 de wați sau mai mult, în funcție de specificațiile restului sistemului. Sursele de alimentare ROG Strix și ROG Thor sunt deja pregătite să facă față cerințelor acestor plăci, grație componentelor premium, a radiatoarelor interne masive și a designului ventilatorului Axial-tech exclusiv ASUS.

Exit mobile version