PCNEWS

ASUS câştigă 8 premii iF

Reputaţia companiei ASUS în materie de design a fost consolidată încă o dată prin câştigarea a 8 premii iF Product Design. Laptopurile UX, netbook-urile Eee PC™ Seashell şi Eee Keyboard PC se numără printre laureaţii 2010.

Juriul internaţional iF a premiat seria de portabile ASUS UX, modelele UX30 şi P30, tastatura “chiclet”, gama Eee PC™ Seashell, dispozitivul Eee Keyboard PC, desktopul CG 5290 şi unitatea optică externă Blu-ray combo SBC-04D1S-U.

Premiile iF sunt recunoscute în întreaga lume drept “emblemele unui design superior”, produsele competitoare fiind evaluate pentru calitatea designului, modul de finisare, alegerea materialelor, gradul de inovare, impactul asupra mediului, funcţionalitatea, ergonomia, vizualizarea utilizării prezumtive, siguranţa, valoarea brandului reprezentat şi personalizarea, precum şi pentru caracterul universal al designului. Cele opt premii acordate produselor ASUS demonstrează forţa companiei privind cercetarea de piaţă, dezvoltarea de materiale noi, designul mecanic, designul industrial, modul de ambalare şi forma de prezentare. În acelaşi timp, distincţiile stau mărturie pentru coeziunea şi expertiza echipei internaţionale de designeri, adăugându-se altor premii valoroase recente, precum G-Mark şi “red dot”.

Gândindu-se tot timpul la experienţa utilizatorului, designerii seriei de laptopuri ASUS UX au reanalizat elementele esenţiale ale unui notebook şi le-au eliminat pe cele care nu erau absolut necesare, stabilind un echilibru între performanţe pe de o parte şi dimensiunile şi greutatea reduse, de cealaltă parte. Inspiraţi de structurile arhitectonice din sticlă, designerii au apelat la masele uşoare ale materialelor transparente pentru a modela siluetele plăcute ale laptopurilor UX.

Notebook-ul ASUS UX30 diferă de alte modele cu diagonale de 13 inci prin mobilitatea fără compromisuri şi autonomia extinsă a bateriei. Folosind un acumulator subţire şi componente mai mici, designerii ASUS au reuşit să reducă dimensiunile portabilului, venind astfel în întâmpinarea cerinţelor publicului ţintă reprezentat de profesioniştii care se deplasează foarte mult. Totodată, carcasa metalică asigură protecţia împotriva zgârieturilor inerente pe parcursul utilizărilor zilnice, oferind şi un aspect deosebit.

Portabilul ASUS P30 este un alt laureat iF Product Design Award 2010. Având un aspect profesional aparte, P30 este un notebook “all-in-one” ultra-subţire, recomandat utilizatorilor din cadrul companiilor mici şi medii. Dacă tema coloristică negru pe negru transmite o stare de calm, suprafeţele cu texturi multiple conduc la contraste interesante. Sub capac, detaliile fine precum gravurile metalice şi butoane de control glossy amintesc de accesoriile purtate de oamenii de afaceri (cum ar fi butonii de la cămaşă). Indicatorii LED sunt integraţi în designul balamalei, reducând astfel complexitatea vizuală, în vreme ce tastele de lansare rapidă a unor aplicaţii lucrează împreună cu softul proprietar pentru a spori productivitatea utilizatorilor.

Noua generaţie de tastaturi ASUS “chiclet” oferă un design rafinat pe lângă ergonomie şi confort. Asemenea unor blocuri de locuinţe aliniate cu mare grijă, tastele izolate între ele reduc posibilitatea de a tasta greşit şi confuzia vizuală. Suprafaţa fiecărei taste este curbată pentru a se potrivi mai bine formei degetelor utilizatorilor, ajutându-i să găsească rapid tastele potrivite. Mărimea lor şi aşezarea grafică sunt optimizate pentru a încuraja utilizatorii să se poziţioneze chiar pe mijlocul monitorului, îmbunătăţindu-şi astfel confortul operării.

A treia generaţie de netbook-uri Eee PC™ poartă amprenta designului “Seashell” distins cu iF Product Design Award 2010. Întreaga formă este elegantă, delicată şi subţire, iar tema cromatică (alb de perlă cu reflexe metalice şi în degrade) adaugă şi mai multă personalitate. Modelul Eee PC™ 1008 este cel mai subţire din serie, având o grosime de numai 25,7mm. Partea inferioară are un aspect la fel de delicat, simplificând manevrarea, porturile de intrare-ieşire fiind camuflate sunt capace. Seria mai cuprinde printre altele, modelele Eee PC™ 1005 şi 1101, care se evidenţiază prin autonomia de funcţionare de 10,5–12 ore.

EeeKeyboard PC arată ca un simplu echipament periferic, însă este de fapt un computer sub formă de tastatură. Folosirea aluminiului îi permite dispozitivului să fie extrem de subţire, în timp ce profilul înclinat îmbunătăţeşte ergonomia. Forma subţire şi delicată îl transformă într-un dispozitiv ideal pentru redarea de conţinut digital în diverse locaţii din casă. Fiind echipat cu un ecran tactil de 5 inci şi beneficiind de ieşiri multiple, EeeKeyboard PC poate opera independent sau alături de un monitor extern.

Desktopul ASUS CG 5290 prezintă un design deopotrivă minimalist şi expresiv. Este minimalist în sensul că suprafeţele externe sunt geometrice şi foarte puţin decorate, atrăgând atenţia asupra materialelor delicate – aluminiul eloxat cu striaţii şi acrilul lucios – şi asupra detaliilor fine de pe partea frontală. Înclinarea carcasei permite o mai bună răcire, aceeaşi temă vizuală repetându-se şi în cazul grilelor de aerisire.

Unitatea externă Blu-ray combo ASUS SBC-04D1S-U se adresează celor care apreciază deopotrivă calitatea imaginii, precum şi stilul. Patru “raze” se aprind treptat odată cu pornirea unităţii, creând o ambianţă plăcută. Dispozitivul poate fi amplasat vertical cu ajutorului unui stativ, precum un TV LCD. Prin amplasarea sa inteligentă, butonul “eject” va putea fi reperat uşor şi acţionat simplu de către utilizatori.

Exit mobile version