PCNEWS

ASUS îi provoacă pe liceenii bucureșteni să creeze jocuri video în competiția „ROG Game Jam Challenge”

ROG Game Jam Challenge 2024

ROG Game Jam Challenge 2024

ASUS Republic of Gamers (ROG), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), a lansat o nouă provocare liceenilor din capitală sub forma noii competiții „ROG Game Jam Challenge”, în cadrul căreia elevii de liceu vor putea să își dezvolte abilitățile de programare și creație în domeniul jocurilor video. Concursul, a cărui agendă se va desfășura pe parcursul întregii toamne, va include și o serie de sesiuni educaționale săptămânale, precum și un „Game Jam” de două săptămâni, în care participanții vor crea jocuri pe tema „Republic of Gamers”.

Înscrieri până pe 14 octombrie 2024

Liceenii bucureșteni interesați se vor putea înscrie în cadrul concursului „ROG Game Jam Challenge” prin intermediul profesorilor coordonatori. În acest sens, cadrele didactice vor accesa site-ul competiției, putând adăuga un număr nelimitat de elevi în cadrul contului lor de utilizator. Un elev participant poate avea un singur profesor coordonator. Data limită de înscriere este 14 octombrie 2024.

Seminarii online săptămânale

ROG Strix SCAR 18 G834 (Foto: ASUS)

În perioada 2 octombrie – 30 noiembrie 2024, vor fi organizate seminarii online săptămânale dedicate introducerii în dezvoltarea de jocuri video. Acestea vor fi transmise live pe YouTube și vor acoperi subiecte de la programare de bază până la publicarea unui joc pe platformele dedicate. Stream-urile vor fi realizate de pe ROG Strix SCAR 18 G834, laptopul oficial al competiției, care oferă performanțele necesare dezvoltării de jocuri și sesiunilor video online.

Un joc original pe tema „Republic of Gamers”

După etapa seminariilor, concurenții vor avea la dispoziție două săptămâni (16-30 noiembrie 2024) pentru a dezvolta un joc video original pe tema „Republic of Gamers”.

„ROG Game Jam Challenge” va pune la încercare creativitatea și abilitățile tehnice ale tinerilor dezvoltatori, oferindu-le oportunitatea de a-și prezenta creațiile în fața unui juriu format din experți în domeniu. Jocurile create și transmise în competiție vor fi jurizate între 1 și 10 decembrie 2024.

Câștigătorii “ROG Game Jam Challenge” vor fi anunțați pe 12 decembrie 2024, în cadrul unei ceremonii speciale.

Premiile concursului „ROG Game Jam Challenge”

Ocupanții primelor 5 locuri în clasamentul final vor fi premiați cu câte un laptop de gaming ROG Strix G18 G814JI-N6060, oferit de Republic of Gamers, pentru a-și continua pasiunea în dezvoltarea de jocuri și gaming la cel mai înalt nivel.

Următorii 5 concurenți clasați vor fi recompensați cu câte un voucher în valoare de 1500 LEI, valabil pe site-ul asus.com/ro pentru achiziția unor echipamente performante care să le susțină dezvoltarea profesională.

De asemenea, primii 5 concurenți din clasele a XI-a și a XII-a din clasamentul final vor primi câte o bursă la ECHO School of Technology, Digital Arts and Video Games, în cuantum total de 15.000 euro.

ROG Strix SCAR 18 G834 (Foto: ASUS)

Competiția „ROG Game Jam Challenge” este susținută de ECHO School of Technology, Digital Arts and Video Games, ce reprezintă primele programe de facultate din România dedicate creării noilor generații de dezvoltatori de jocuri video.

Exit mobile version