PCNEWS

ASUS mizeza pe jocuri

ASUS mizeaza mult pe jocuri in alcătuirea portofoliului de produse. Taivanezii au dezvăluit cu prilejul expoziției CeBIT (1-5 martie 2011) o serie de echipamente destinate jocului pe PC, incluzând notebook-uri Republic of Gamers (ROG), plăci de bază de înaltă performanță, plăci video, monitoare 3D, routere și căști.
Noile notebook-uri din seria G Republic of Gamers (ROG) integrează cele mai noi procesoare Intel “Huron River” Core i5 și i7 pentru performanțe remarcabile în orice aplicație, în timp ce plăcile grafice NVIDIA din segmentul “enthusiast” oferă grafică 3D superioară. ROG Rampage III Black Edition reprezintă o evoluție a platformei laureate Rampage III Extreme, care a stabilit noi recorduri mondiale în overclocking.
Noua placă video ROG MATRIX GTX 580 este livrată cu numeroase tehnologii proprietare ASUS iROG pentru performanțe superioare în gaming, incluzând TweakIt pentru ajustarea în timp real a tensiunilor de alimentare pentru nucleul grafic, ProbeIt pentru citirea instant a tensiunilor și comutatorul Safe Mode pentru un overclocking sigur. Noile funcții ASUS GPU Tweak permit entuziaștilor să monitorizeze și să optimizeze frecvențele, tensiunile și viteza ventilatorului pentru a atinge niveluri extreme de performanță. ROG MATRIX GTX 580 funcționează la temperaturi mai scăzute mulțumită deisgn-ului exclusiv DirectCU II care plasează heat-pipe-urile din cupru în contact direct cu nucleul grafic, sporind eficiența termică.

Monitorul VG278H 3D cu tehnologie LED are un ecran de 27 inci, fiind conceput pentru jucătorii care doresc să pătrundă complet în acțiunea jocurilor recente. Având suport complet pentru grafica 3D prin HDMI 1.4 și emițător infraroșu în carcasă, monitorul oferă o experiență 3D fără fire.
Noul router dual-band RT-N66U Wireless-N este destinat acelora care caută să joace online fără întârzieri și doresc un acces mai rapid la Internet. Suportul pentru conexiuni la 2.4GHz și 5GHz permite transferul conținutului HD prin Wi-Fi 802.11n la viteze de până la 450Mbps pentru o derulare fără blocaje. Procesorul la 600MHz asigură un răspuns rapid și este capabil în sarcini multiple, cu suport de până la 300.000 de sesiuni de date.

Exit mobile version