ASUS Republic of Gamers (ROG) anunță Strix GeForce GTX 1080, o nouă placă video ultra-rapidă, fiabilă, pregătită pentru realitatea virtuală. Motorizată de cele mai noi unități de procesare grafică NVIDIA GeForce GTX 1080, tactată la 1936MHz în mod OC, ROG Strix GeForce GTX 1080 furnizează cu 6.5% mai multă performanță în 3DMark Fire Strike Extreme și un plus de 7.4% în jocul Hitman.
ROG Strix GeForce GTX 1080 este completată de tehnologiile exclusive ASUS, incluzând DirectCU III cu ventilatoare 0dB patentate, ce oferă un flux mărit de aer pentru temperaturi cu 30% mai joase și ASUS FanConnect prin care ventilatoarele sistemului sunt controlate de GPU pentru o răcire suplimentară.
Tehnologia industrială Auto-Extreme cu componente Super Alloy Power II asigură calitatea excepțională și fiabilitatea. ROG Strix GeForce GTX 1080 oferă o personalizare completă a sistemului cu ajutorul luminilor Aura RGB Lighting. Un design prietenos cu dispozitivele de realitate virtuală (VR) cu două porturi HDMI le permite jucătorilor să mențină echipamentele conectate direct la sistem. Placa video beneficiază și de aplicația GPU Tweak II cu XSplit Gamecaster pentru reglaje intuitive și streaming instant.
Răcire de top: Tehnologie DirectCU III cu ventilatoare patentate și ASUS FanConnect
ROG Strix GeForce GTX 1080 este echipată cu tehnologia de răcire ASUS DirectCU III, ce dispune de heat-pipe-uri aflate în contact direct cu nucleul grafic, transportând mai multă căldură de la GPU spre exterior, temperaturile atinse fiind cu 30% mai joase comparativ cu designul de referință.
Tehnologia DirectCU III include trei ventilatoare 0dB, concepute cu pale de tip aripă, patentate, pentru a oferi un flux maxim de aer, îmbunătățind presiunea statică asupra radiatorului cu 105%, în timp ce zgomotul este de trei ori mai redus comparativ cu cel generat de plăcile video standard.
ROG Strix GeForce GTX 1080 vine echipată cu tehnologia ASUS FanConnect. În cazul rulării unor jocuri solicitante, placa video ajunge la temperaturi mai mari decât cele ale procesorului, rezultând o răcire ineficientă a sistemului. ASUS FanConnect rezolvă această problemă oferind 4 pini pentru controlul ventilatoarelor sistemului cu ajutorul plăcii grafice pentru a furniza o răcire optimă atunci când e necesară.
Calitate premium și fiabilitate: Tehnologie Auto-Extreme cu componente Super Alloy Power II
Toate plăcile grafice ASUS sunt produse acum cu ajutorul tehnologiei Auto-Extreme, un standard industrial exclusiv, un proces de producție 100% automatizat ce încorporează materiale premium pentru a stabili noi standarde de calitate.
Tehnologia Auto-Extreme asigură o calitate consistentă pentru placa grafică precum și îmbunătățirea performanțelor și a longevității. Acest proces de producție este prietenos cu mediul înconjurător, eliminând chimicalele dăunătoare și reducând totodată consumul de energie cu 50%. Componentele Super Alloy Power II îmbunătățesc eficiența, reduc pierderile de curent, reduc zgomotul cu 50% în timpul încărcării și ating un plafon de temperatură cu 50% mai redus comparativ cu generația precedentă.
Jocuri în stil propriu: Lumini Aura RGB Lighting și porturi HDMI pentru VR
ROG Strix GeForce GTX 1080 încorporează sistemul de iluminare ASUS Aura RGB Lighting pe ambele părți ale plăcii. Acest sistem de iluminare este capabil să ofere milioane de culori și șase efecte diferite pentru o personalizare totală a calculatorului.
ROG Strix GeForce GTX 1080 are, de asemenea, un design prietenos cu tehnologia VR, beneficiind de două porturi HDMI ce lasă opțiunea de a conecta un dispozitiv VR și monitorul în același timp. Astfel, utilizatorul va putea să se bucure de realitatea virtuală fără a mai fi necesar să schimbe cablurile.
Reglaje intuitive: GPU Tweak II cu XSplit Gamecaster
Redesenat cu o interfață intuitivă, GPU Tweak II facilitează overclockingul, păstrând totodată opțiunile avansate pentru profesioniști. Cu un singur click, funcția Gaming Booster maximizează performanța sistemului prin închiderea proceselor redundante și alocarea automată a resurselor eliberate.
O licență premium XSplit Gamecaster, cu valoarea comercială de 99USD, valabilă timp de un an, le permite utilizatorilor să înregistreze și să transmită live acțiunea din jocuri. Afișajul suprapus imaginii de pe ecran va oferi informații despre frecvența nucleului grafic, temperaturi și utilizarea VRM-ului, iar prin butoanele GPU Tweak II jucătorul poate alege profilul și să crească performanța cu un singur click.
Prețuri și disponibilitate
ASUS ROG Strix GeForce GTX 1080 este disponibilă în magazinele din România la un preț estimativ de 3.499 lei (TVA inclus).
Specificații ASUS ROG Strix GeForce GTX 1080
ROG STRIX-GTX1080-O8G-GAMING | ROG STRIX-GTX1080-8G-GAMING |
Frecvență în modul gaming 1898MHz Frecvență în modul OC 1936MHz PCI Express 3.0 OpenGL 4.5 Memorie GDDR5X 8GB Interfață memorie 256-bit 1 x DVI-D 2 x HDMI 2.0 2 x Display Port 1.4 |
Frecvență de bază 1607MHz Frecvență boost 1733MHz PCI Express 3.0 OpenGL 4.5 Memorie GDDR5X 8GB Interfață memorie 256-bit 1 x DVI-D2 x HDMI 2.0 2 x Display Port 1.4 |