PCNEWS

BenQ lansează primul monitor dedicat pasionaților de jocuri pe consolă

BenQ lansează în premieră primul monitor creat special pentru gaming pe console, modelul RL2755HM. Cu un panel TN foarte rapid cu un timp de răspuns de doar 1 ms GTG, monitorul oferă sesiuni fluide de gaming, fără lag sau cadre înghețate și asigură imagini Full HD în culori naturale pe un display de mari dimensiuni, 27”(69cm). Totodată, monitorul dispune și de funcțiile caracteristice BenQ pentru protejarea ochilor, Flicker-free şi Low Blue Light.

Calibrarea culorilor se poate face pe 20 de niveluri de intensitate, pentru a veni în întâmpinarea celor mai exigente cerințe formulate de gamerii profesioniști. Controlul culorilor este disponibil prin setările OnScreen Display sau Display Pilot.

Dezvoltată în colaborare cu jucătorii profesioniști, tehnologia Flicker-free oferă monitorului BenQ RL2755HM o îmbunătățire importantă prin eliminarea pâlpâitului la toate nivelurile de luminozitate. Aceasta tehnologie reduce oboseala ochilor și crește performanța jocului prin confort vizual extrem, chiar și pentru cei mai înverșunați jucători prinși în acțiune ore întregi.

Monitorul de gaming BenQ RL2755HM va fi disponibil în premieră începând cu luna februarie la preţul de 1.399 lei.

BenQ RL2755HM

Exit mobile version