PCNEWS

Bitdefender Gonzales

După ce au adoptat ca logo lupul dacic, Bitdefender continuă seria inovațiilor aducând cel mai performant produs românesc în materie de siguranță a datelor la nivelul cerințelor actuale. Gonzales este un nou concept antivirus care integrează cele mai avansate tehnologii de blocare a ameninţărilor informatice, oferind siguranţă maximă cu un consum minim de resurse. Bitdefender foloseşte detecţia bazată pe comportament, virtualizarea şi serviciile proprii de securitate „in the cloud” pentru a opri ameninţări pe care alte produse nu le detectează.

Potrivit creatorilor săi, Proiectul Gonzales oferă utilizatorilor opţiunea de a se desprinde de modul tradiţional în care interacţionează cu programul antivirus, printr-un design inovator şi îndrăzneţ, care reduce timpul şi eforturile necesare pentru configurare şi administrare.

„Pentru noi, această lansare este o ocazie unică de a testa şi rafina o sumă de concepte şi idei care se vor regăsi în noua generaţie de produse şi servicii. Este o aventură la care vor participa şi utilizatorii noştri, o mică excursie în viitorul previzibil, dacă vreţi”, a declarat Alexandru Bălan, Product Manager Bitdefender.

Compania Bitdefender a pregatit si un premiu pentru testerul cel mai harnic – un netbook Samsung „verde”, alimentat cu celule solare.

Bitdefender Gonzales poate fi descărcat și instalat accesând adresa http://gonzales.bitdefender.ro/.

Exit mobile version