PCNEWS

Brother prezintă imprimante laser pentru consumatori

Brother revine cu o serie de imprimante și multifuncționale dedicate consumatorilor casnici și companiilor mici. Cele trei modele noi, imprimanta HL-1110E, multifuncționalul DCP-1510E şi multifuncționalul cu fax MFC-1810E, sunt proiectate pentru a îndeplini cerinţele actuale de fiabilitate şi costuri reduse. Prin lansarea acestei game entry level Brother vizează pentru 2013 o creștere de peste 25% a cotei pe piața multifuncționalelor laser mono A4.

Modelele dispun de elemente îmbunătăţite de design, precum un ghidaj mai lung pentru hârtie, ce reduce riscul unei alimentări greşite, un traseu mai scurt de doar 220 mm, un sistem de prevenire al îndoiturilor şi un sistem dual de role ce preia şi separă hârtiile mai eficient, probabilitatea unor blocaje de hârtie fiind mult redusă.

Brother HL-1110E

Proiectate pentru viteză, cu modele ce imprimă până la 20 de pagini pe minut, imprimantele şi multifuncţionalele Brother laser monocrom asigură o productivitate mai mare acasă sau la birou.

Exit mobile version