PCNEWS

Chilotii inteligenti salveaza vieti

Industria lenjeriei masculine revolutioneaza lumea militara, medicala si sportiva, lansand chilotii inteligenti, care sunt nu numai confortabili, dar pot chiar sa salveze viata purtatorului datorita unui biosenzor electronic, imprimat pe betelie, care masoara presiunea sangelui, bataile inimii si alte semne vitale prin contactul permanent cu pielea, fara a fi influentat de miscarile obisnuite.

Proiectul este sustinut financiar de armata SUA, primii beneficiari fiind soldatii americani mobilizati in misiuni militare. Pe terenul de lupta, biosenzorii non-invazivi pot sa localizeze rana si sa identifice tipul acesteia, ba chiar sa elibereze calmante pentru a reduce durerea si a trata rana. Pana la utilizarea chilotilor de catre soldati va mai dura insa, intrucat trebuie sa se verifice daca noile sisteme de monitorizare vor rezista in conditiile unei activitati fizice intense.

Aplicabilitatea acestei tehnologii depaseste insa domeniul militar. Inventatorul chilotilor, profesorul in nano-inginerie Joseph Wang, declara ca lenjeria ar putea fi utilizata, in viitor, si pentru monitorizarea la domiciliu a pacientilor cardiaci, reducand astfel costurile aferente ingrijirii medicale in spitale, precum si pentru monitorizarea functiilor vitale si chiar a alcoolemiei sportivilor.

Exit mobile version