PCNEWS

Cisco extinde programul de certificări

Cisco

Cisco revoluționează rolul specialiștilor în rețelistică și al dezvoltatorilor software, pentru a genera inovație tehnologică și a accelera dezvoltarea companiilor. Cisco reinventează viitorul rețelisticii, iar DevNet (programul Cisco pentru dezvoltatori) reunește dezvoltatorii software și specialiștii certificați în rețelistică într-o singură comunitate, pentru a încuraja colaborarea și schimbul de bune practici și a deschide calea dezvoltării de noi capabilități în automatizare. În plus, Cisco extinde programul de certificare, care reunește specialiștii în rețelistică și dezvoltatorii software și deschide un nou centru de dezvoltare la nivelul comunității pentru a accelera adopția automatizării la nivelul rețelei.

Rețeaua bazată pe intenție de la Cisco a condus la o schimbare majoră a rolului pe care îl au rețelele în companii și a modului în care acestea pot fi operate. Rolul specialistului în rețelistică s-a schimbat, pentru că acum desfășoară tot mai puține activități manuale și consumatoare de timp, migrând către o lume în care IT-ul, DevOps și dezvoltatorii de aplicații cloud lucrează împreună. Pentru a valorifica la maximum capabilitățile acestei noi rețele, organizațiile trebuie să țină cont de practicile software, de rețea, de competențele deținute și să implice comunitatea pentru a rezolva împreună provocările tehnologice.

„Tehnologia de rețea s-a dezvoltat semnificativ în ultimii cinci ani, iar noua rețea poate accelera dezvoltarea companiilor, poate stimula apariția unor aplicații noi și integra practicile DevOps la nivelul rețelei”, a declarant Susie Wee, SVP/CTO și fondator Cisco DevNet. „Prin intermediul noilor certificări Cisco DevNet, introducem competențe software în industria rețelisticii. Mai mult decât atât, introducem practici software în domeniul networking prin intermediul unei comunități de profesioniști în rețelistică și dezvoltatori, care lucrează împreună pentru a rezolva probleme complexe legate de automatizarea în rețea, utilizând registre partajate de cod. Acest lucru va permite industriei să valorifice la maximum capabilitățile noii rețele pentru a accelera dezvoltarea companiilor.”

Automatizarea rețelei cu suport oferit de comunitate

Rețeaua este coloana vertebrală a mediului de afaceri digital de astăzi, însă automatizarea rețelei rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru departamentele IT. Portofoliul Cisco pentru rețeaua bazată pe intenție permite automatizarea securizată și la scară a rețelei, cu ajutorul noului centru de dezvoltare la nivelul comunității, Cisco DevNet Automation Exchange. DevNet Automation Exchange oferă registre partajate de cod pentru cazuri de utilizare pentru automatizarea în rețea. Comunitatea de dezvoltatori, specialiști în rețelistică și clienți Cisco poate contribui activ la crearea unui registru avansat de cod pentru automatizarea rețelei.

DevNet Automation Exchange ghidează echipele în experiența implementării automatizării rețelei și a rețelei bazate pe intenție, printr-o metodologie de tip pas cu pas (Walk-Run-Fly).

Walk: Oferirea de vizibilitate și informații la nivelul rețelei. Acest lucru permite colectarea de date telemetrice și de informații despre rețelele operaționale, și realizarea unui audit pentru a asigura securitatea permanentă a rețelei.

Run: Activarea politicilor și intențiilor la nivelul diferitelor domenii de rețea. Acest lucru permite realizarea de operațiuni de rețea self-service, care sunt conforme cu politicile de securitate și strategia operațională.

Fly: Gestionarea proactivă a aplicațiilor, utilizatorilor și dispozitivelor prin intermediul fluxurilor de lucru DevOps. Acest lucru permite ca aplicațiile să fie implementate pe baza unui sistem de integrare și livrare continuă (CI/CD), în timp ce rețeaua este configurată în concordanță cu noile politici.

DevNet Automation Exchange consolidează expertiza acumulată de comunitatea Cisco de experți în rețelistică și dezvoltatori software, permițându-le să colaboreze și să creeze cele mai bune practici în automatizare pentru industriile lor.

Noile certificări Cisco vor crea echipele IT ale viitorului

O nouă oportunitate pentru inovație este dată de aplicațiile care utilizează o infrastructură de rețea programabilă pentru a rezolva provocări de business. Totuși, pentru a profita de această oportunitate, partenerii și clienții trebuie să creeze echipe care să dețină bune practici software relevante și competențe în rețelistică similare, astfel încât să optimizeze rețelele și să stimuleze inovația.

„Tehnologia de rețea evoluează într-un ritm fără precedent, de aceea inginerii de infrastructură și dezvoltatorii software trebuie să-și unească forțele pentru a construi echipa IT a viitorului,” a declarat Mike Adams, vicepreședinte al diviziei de certificare și instruire Cisco. „Timp de 25 ani, certificările Cisco au ajutat peste 1,7 milioane de specialiști în rețelistică din toată lumea să-și demonstreze abilitățile tehnice și să-și construiască o carieră profesională pentru a fi competitivi pe piață. Astăzi, programul de certificare Cisco este conceput pentru ca echipele IT să poată optimiza performanța rețelelor și aplicațiilor, conferindu-le astfel organizațiilor pentru care lucrează un diferențiator în dinamica lume digitală din prezent.”

Cisco aduce noi dezvoltări programului de certificare și instruire profesională, cu accent pe educarea inginerilor de rețea și, mai nou, a dezvoltatorilor software, în optimizarea noii rețele. Noul program de certificare și instruire le oferă specialiștilor cunoștințele de care au nevoie pentru a se dezvolta profesional cu succes în noul mediu digital. Noile certificări Cisco includ:
· Noi certificări DevNet pentru specialiștii software, cu certificările DevNet Associate, DevNet Specialist și DevNet Professional. Certificările DevNet sunt destinate dezvoltatorilor software și inginerilor de rețea care doresc să-și dezvolte competențe software pentru a dezvolta aplicații și fluxuri de lucru automatizate pentru rețele și infrastructuri operaționale.
· Certificări simplificate Cisco pentru specialiștii în inginerie, cu certificări Cisco Certified Network Associate (CCNA) și Cisco Specialist, dar și cu certificări Cisco Certified Network Professional (CCNP) și Cisco Certified Internetwork Expert (CCIE) în enterprise, centre de date, furnizare de servicii, securitate și colaborare.
· Extinderea Cisco Networking Academy care va pregăti viitorii specialiști în rețea și dezvoltatorii software. Certificarea Cisco Certified Network Associate (CCNA) este destinată specialiștilor în rețea începători, iar certificarea DevNet Associate este destinată pentru dezvoltatorii software începători. Absolvenții vor putea obține certificările CCNA și DevNet Associate pentru a-i pregăti pentru locuri de muncă din cadrul ecosistemului Cisco.

Noile certificări Cisco ajută organizațiile să-și construiască echipe cu expertiză software și în infrastructură, care să le permită să valorifice capabilitățile noii rețele.

Pentru mai multe detalii despre schimbările aduse programului de certificare, vă rugăm să accesați Learning at Cisco.

Disponibilitate:
· DevNet Automation Exchange este disponibil acum.
· Noile cursuri vor începe în iunie 2019, iar examenele vor fi disponibile în februarie 2020. Materialele didactice pentru noile certificări DevNet sunt disponibile acum pe site-ul DevNet.
· Noile examene de certificare vor fi disponibile în februarie 2020.
· Cisco Networking Academy: cursurile actualizate CCNA® și CCNP®, evaluările și instrumentele vor fi disponibile în engleză începând din noiembrie 2019. Acestea vor fi disponibile și în alte limbi începând cu prima jumătate a anului 2020.

Exit mobile version