PCNEWS

ClusterPower inaugurează cel mai mare centru de date din România

Administrarea centrelor de date

Administrarea centrelor de date

ClusterPower a inaugurat la începutul acestei luni cel mai mare centru de date din România, în Mischii, județul Dolj. Valoarea proiectului a fost estimată la aproximativ 40 de milioane de euro.

Parcul tehnologic construit de ClusterPower se întinde pe o suprafață de 25.000 mp și va include un centru de infrastructură de Inteligență Artificială one-stop-shop dezvoltat cu tehnologia liderului mondial Nvidia. Campusul dispune de o infrastructură de calcul performantă, necesară dezvoltării de soluții digitale de ultimă generație, cu valoare adăugată ridicată. De infrastructura pusă la dispoziție de ClusterPower vor putea beneficia toți agenții economici din regiunea Europei de Sud-Est, primul beneficiar fiind chiar economia României.

“Visul nostru a devenit realitate. România va beneficia de azi de un instrument necesar digitalizării naționale și va intra, astfel, în rândul țărilor care se pot baza pe o infrastructură digitală puternică capabilă să se racordeze la cerințele actuale, dar și viitoare, ale pieței globale. Mai mult decât atât, construcția data center-ului ClusterPower va însemna pentru noile generații de elevi și studenți români interesați de specializarea în domeniul IT, facilitarea accesului la cel mai puternic calculator disponibil la momentul actual în România, bazat pe tehnologia Nvidia DGX”, a afirmat Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower.

La inaugurarea centrului de date, clienții și invitații au participat la un tur al campusului. Le-au fost prezentate infrastructura, sistemul de cloud, dar și sistemele de comandă și de control la distanță și tehnologia de ultimă generație pe care centrul de date le pune la dispoziție. Centrul de date oferă siguranță privind protecția datelor bazându-se pe cele mai noi tehnologii disponibile la ora actuală.

Data center-ul oferă infrastructură de tip cloud ce funcționează în mod activ, pe echipamente fizic separate, arhitectură de comunicații de tip leaf-spine, tehnologie Application Centric Infrastructure (ACI) și servere Cisco UCS-X de generație nouă cu procesoare Intel și capacitate foarte mare de memorie care permit rularea celor mai critice sarcini de lucru.

Exit mobile version